Analistul Bogdan Chirieac a comentat, în ediţia de luni seară a emisiunii „La ordinea zilei”, mutarea provizorie a lui Traian Băsescu la Scroviştea.

Bogdan Chirieac: Traian Băsescu nu a optat în mod întâmplător pentru Scroviştea

„Pentru Traian Băsescu, desprinderea de Cotroceni este o traumă majoră”, a spus Bogdan Chirieac, la Antena 3, care subliniază că fostul preşedinte a împins la maxim şederea în Palatul Cotroceni, „deşi alegerile au fost în 16 noiembrie iar predarea puterii a fost în 21 decembrie”.

„În mod normal, Băsescu avea tot timpul să îşi rezolve situaţia locativă”, a mai spus Chirieac.

Bogdan Chirieac a subliniat că Băsescu nu a optat în mod întâmplător pentru Palatul de la Scroviştea.

„Faptul că el se află în continuare într-o reşedinţă a foştilor preşedinţi, unde nu l-a lăsat pe domnul Iliescu să mai petreacă câte o săptămână, arată un nivel de agitaţie psihică a lui Traian Băsescu”, a mai spus Chirieac.

Complexul de la Scroviştea este destinat doar preşedinţilor. Aflat la aproximativ 30 de kilometri de Bucureşti, complexul are 4 vile de protocol şi 2.500 de hectare de pădure. Aflat în proprietatea Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), Scroviştea a fost dat Administraţiei Prezidenţiale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.