Ministrul Culturii, suceveanul Bogdan Gheorghiu, a declarat că cea de a 25-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu ne aduce cu un pas mai aproape de societatea cu care ne obișnuisem și de care am fost privați: o societate a sălilor de spectacole și concerte pline, o societate a redobândirii încrederii de a fi împreună pentru a sărbători calitatea.
„Realitatea recentă ne-a făcut să apreciem mult mai mult tot ceea ce ne înconjoară, să ne bucurăm de fiecare sunet, să simțim dorul românesc pentru tradițiile și cutumele care ne definesc identitatea națională.
Muzica marelui român George Enescu ne-a bucurat mereu, iar festivalul ne aduce aminte de importanța răgazului de a asculta. O societate armonioasă nu există în lipsa actului de ascultare, învățarea este deficitară în lipsa lui, iar evoluția anevoioasă. Valențele terapeutice sunt nenumărate pentru spectatorul care, începând de mâine, este așteptat în sălile de spectacol din București și din țară.
Mai mult, cele 37 de lucrări enesciene pe care vom avea ocazia să le ascultăm timp de 4 săptămâni ne vor întări sentimentul de apartenență și ne vor transpune prin măiestria celor peste 3500 de interpreți în starea de acalmie pe care cu toții ne-o dorim.
Le mulțumesc tuturor spectatorilor pentru că sunt alături de artiști și pentru că vor să parcurgă „O Istorie din Iubire”, tema pe care o propune Festivalul Internațional George Enescu în acest an”, a declarat ministrul Bogdan Gheorghiu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.