În cadrul Galei de Excelență a Tinerilor Liberali, care a avut loc joi, 14 noiembrie, în sala mică a Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, au fost premiați mai mulți tineri merituoși, iar una dintre surprizele serii a fost prezența  fostului viceprimar al municipiului Rădăuți,  Bogdan Loghin. 

Proaspăt exclus din PSD, acesta  a fost premiat de către liderul liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, cu o diplomă pentru curaj. Flutur a subliniat că tânărul Bogdan Loghin a spus adevărul  verde-n față, chiar dacă asta l-a costat excluderea din partid.

„Primești de la noi o diplomă pentru curaj!”, i-a spus Flutur lui Loghin.

De cealaltă parte, Bogdan Loghin, vizibil emoționat, a vorbit despre performanțele  sale și despre modul în care a reușit să deblocheze Rădăuțiul, un oraș blocat, fără primar, viceprimar sau secretar. El a subliniat că tinerețea, dorința de implicare și cea de a face bine l-au determinat să salveze soarta unui municipiu condamnat la tăcere. Momentul discursului tânărului Loghin a fost unul încărcat de emoție, acesta reușind să capteze atenția tuturor celor prezenți. 

„Emoțiile pe care le simt acum sunt la fel de mari ca cele pe care le-am simțit când, la 34 de ani, mi-am băgat capul în ceva foarte greu, în deblocarea municipiului Rădăuți, care atunci nu avea primar, secretar și nici Consiliu Local. Nu mi-a fost ușor, dar cu dezinvoltura tânărului care vrea să facă bine orașului în care s-a născut, m-am băgat. Prin transparență, prin dorința de a face, am reușit să deblochez acest oraș, cu ajutorul funcționarilor din Primărie, bineînțeles”, a explicat Bogdan Loghin.â

Fostul viceprimar le reproșează celor de la PSD că nu l-au apreciat pentru munca depusă și pentru resursele implicate.

„Am așteptat de la PSD să se întoarcă măcar jumătate din ceea ce am oferit eu. Am oferit stres, am oferit lipsa atenției către familie. De la inițiative lăudabile, după cum au menționat alții despre mine, s-a ajuns ca, în momentul în care am decis să termin de scris și strofa a doua din poezia La Bucovina a lui Eminescu, în Piața Garoafelor din Rădăuți, să mi se trimită semnale că nu știu dacă avem semnată protecția muncii, doar pentru a nu apărea pe sticlă”, a declarat Bogdan Loghin.

Acesta le-a spus liberalilor din sală că sunt norocoși că au nimerit din prima într-un partid în care liderii se uită la ei și îi felicită pentru inițiative. De asemenea, Loghin i-a felicitat și pe deputatul Mihalescul și pe secretarul PNL, Robert Sighiartău.

„Mă uit la domnul Mihalescul care are o echipă fantastică la Rădăuți. Știu că și în Suceava se întâmplă același lucru. Mă bucur că aveți în față foarte mulți lideri care trebuie luați în seamă, care au realizat ceva în viața lor. Mă uit la Robert Sigheartău, pe care îl felicit pentru inițiativa fantastică din Parlament. A fost aplaudat la scenă deschisă când a spus că viitorul copiilor noștri nu se negociază, completez: se construiește și numai cu oameni capabili ca dumneavoastră”, a spus Bogdan Loghin.

De altfel, Loghin a subliniat că și-a asumat încă dinaintea primului tur de scrutin că votează cu Klaus Iohannis.

„Vă dați seama cam ce față au făcut toți din Partidul Social Democrat, dar nu au avut curajul să mă contrazică pentru că știau că în orice minut am zeci de motive ca să le replic. Nu poți să mergi în Parlamentul European, nu poți să ieși în lume cu cineva care se joacă în mediocritate”, a explicat Bogdan Loghin, care a subliniat că Iohannis nu dezamăgește și că reprezintă bine România peste tot.

În final, Bogdan Loghin i-a asigurat pe liberali de toată susținerea lui și în campania pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.