Rădăuți continuă să se mențină în top atunci când vine vorba de exemple de „așa nu”, de știri negative, de scandaluri politice, de reglări de conturi și așa mai departe, în ciuda faptului că anul 2020 părea să promită o altfel de abordare, prin noul ales Bogdan Loghin.
Și, deși părea că normalitatea va pune stăpânire pe Rădăuți, prin noul primar, timpul a demonstrat contrariul.
Mai întâi, Loghin a deschis războaie pe mai multe fronturi, cu foștii conducători, cu opoziția, iar, mai apoi, cu angajații Primăriei și ai Spitalului. Un fel de „bun-găsit”, așa, pentru încălzire.
Mai apoi, Bogdan Loghin a dat prietenii vechi pe cei noi, s-a înconjurat de oameni ce îi spun că este„blană” atunci când el nu e nici măcar „pană”, lucruri ce au făcut ca debutul său în noua funcție să fie total greșit.
Și mai apoi, edilul de la Rădăuți a fost dominat public de colegul său de coaliție Traian Andronachi, care n-a ratat nicio ocazie de a scoate în evidență problemele din administrația rădăuțeană. Acesta a fost un nou prilej ca lipsa de experiență politică a lui Bogdan Loghin să fie evidentă. În partidul său, dacă ar fi privit spre alți primari cu mai multe mandate, ar fi văzut cum arată abilitatea, diplomația și arta manipulării.
Nici modul de a fi, nici cei de care s-a înconjurat, nici strategia, nu l-au ajutat pe Bogdan Loghin să fie un primar prea iubit, în ciuda bunelor intenții pe care, cu certitudine, le are pentru evoluția orașului.
De curând, un nou scandal a izbucnit la Rădăuți, iar acesta a fost încă un prilej pentru tânărul edil pentru a gafa.
După ce în spațiul public au apărut mai multe informații care nu le făceau cinste unor oameni din echipa sa, primarul de la Rădăuți a mai trântit în spațiul public o declarație de amator.
Acesta a transmis un comunicat de presă, de pe adresa Primăriei Municipiului Rădăuți, în care anunța publicul larg că „LA CEREREA SA” doi oameni și-au dat demisia: unul din funcția de city manager și unul din Partidul Național Liberal.
Acum, când e limpede pentru orice muritor că demisia este un act UNILATERAL, numai primarul municipiului Rădăuți poate înțelege ce a vrut să zică cu „demisia la CERERE”, iar dincolo de asta, ce legătură avea demisia unui membru de partid cu Primăria Municipiului Rădăuți, cu adresa Primăriei, cu administrația?

Dar, ca de obicei, la fel ca mulți alți primari, se pare că și Bogdan Loghin confundă administrația cu politica, proiectele cu interesele politice și PNL cu Primăria Municipiului Rădăuți.
Este interesant dacă din aceeași confuzie, a politicului cu administrativul, în ultima vreme au existat și distanțări și divergențe între edil și principalul său coechipier din administrația rădăuțeană, însă probabilitatea este destul de mare…!

Problema cea mai mare rămâne că volumul informațiilor negative despre „Republica Rădăuți” continuă să fie considerabil mai mare decât veștile bune, iar asta nu înseamnă nici reformă, nici evoluție, nici viziune, nici profesionalism al celor din umbra primarului.
Bogdan Loghin rămâne un primar ce stă departe de corupție, însă e prea puțin, în comparație cu așteptările pe care poporul le-a avut de la el…!
Bogdane, ce dezamăgire, Bogdane…!

 

One Response

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.