Biserica Ortodoxă Română a reacționat la ultimele declarații ale ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici, care a declarat că dorește aplicarea unor măsuri menite să determine BOR să folosească banii către proiecte sociale.
Astfel, purtătorul de cuvânt al instituției, Vasile Bănescu, a declarat că proiectele la care s-a referit membrul Executivului sunt deja aplicate de către Biserică, însă Teodorovici se referea la accentuarea acestor acțiuni umanitare. În plus, reprezentantul BOR consideră că există o falsă impresie că ministrul Finanțelor plănuiește impozitarea Bisericii.
„Propunerea ministrului nu este una de impozitare. Este o falsă perspectivă a ceea ce dumnealui a comunicat. Ministrul s-a referit doar la o mai accentuată folosire a activităţilor filantropice şi sociale a cultelor religioase din România, pentru ameliorarea unor stări disfuncţionale din societatea românească. Ministrul a apreciat implicarea Bisericii şi a spus că Biserica face astfel de acţiuni filantropice mai bine decât statul, dar că îşi doreşte o accentuare”, a afirmat Bănescu.
Mai mult decât atât, purtătorul de cuvânt a pus pe masă sumele ce s-au cheltuit pentru cazurile umanitare. Astfel, Vasile Bănescu afirmă că Biserica a cheltuit peste 150 de milioane de euro.
„Ceea ce ministrul nu a apucat să adauge este faptul că ce propune domnia sa se întâmplă deja, într-un mod profesionist, foarte bine articulat. În Patriarhia Română există aproape 800 de instituţii sociale filantropice, cu rezultate foarte bune. În ultimii 10 ani, Biserica Ortodoxă Română a cheltuit peste 150 de milioane de euro pentru acţiuni sociale, iar anul trecut a cheltuit peste 24 de milioane de euro”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Lasa un raspuns