Fostul ministru de externe britanic Boris Johnson a fost ales marţi lider al Partidului Conservator, aflat la guvernare, şi va deveni astfel prim-ministru, înlocuind-o pe Theresa May, a anunţat formaţiunea politică, relatează agenţiile internaţionale de presă.

El l-a învins pe actualul ministru de externe, Jeremy Hunt, în cursa pentru şefia Partidului Conservator.

Fostul primar al Londrei a obţinut 92.153 de voturi din cele circa 159.000 de voturi ale membrilor partidului care au fost chemaţi să îi departajeze, comparativ cu 46.656 de voturi pentru Hunt.

Regina Elisabeta a II-a va face numirea oficială

El devine astfel şeful conservatorilor, iar miercuri după-masă va prelua postul din Downing Street, după o vizită la Regina Elisabeta a II-a, care îl va numi oficial în funcţia de premier.

La scurt timp după anunţul victoriei, Johnson s-a angajat să pună în aplicare Brexit-ul la 31 octombrie.

„Vom pune în aplicare Brexit-ul la 31 octombrie”, data-limită fixată după două amânări, a spus Johnson, în contextul în care susţinătorii ieşirii din UE se tem de o nouă prelungire a Brexit-ului.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.