Comuna Mănăstirea Humorului va găzdui turnirul gastronomic LEADER GastroTOUR, ce se va desfășura sâmbătă, 16 iulie 2022.  Evenimentul, organizat de către Primăria Mănăstirea Humorului în parteneriat cu GAL Sucevița Putna, va fi un adevărat festin culinar cu bucate alese din diferite zone ale țării.

Potrivit primarului Viorel Croitoru, la eveniment vor lua parte și reprezentanți ai mai multor Grupuri de Acțiune Locală din țară, care vor avea la rândul lor standuri de promovare a produselor din zonele lor. Este vorba despre GAL Dealurile Târnavelor, GAL Oamenii Deltei, GAL Plaiurile Bistriței, GAL Țara Oașului, precum și GAL Sucevița – Putna.

„Oaspeții vor putea degusta minunatele și renumitele bucate bucovinene de care, sunt convins, se vor îndrăgosti. De asemenea, toți cei prezenți se vor putea bucura și de produsele tradiționale ce vor fi expuse de partenerii noștri din teritoriile celorlalte Grupuri de Acțiune Locală. Acest eveniment are scopul de a promova gastronomia locală și de a atrage cât mai mulți turiști”, a spus primarul Viorel Croitoru.

Acesta a adăugat că ziua de sâmbătă va debuta cu o prezentare a artei culinare din zona Grupului de Acțiune Locală Sucevița Putna, dar și cu o expoziție de artă și meșteșug popular, iar ulterior cei prezenți vor lua parte la o prezentare cu degustare a produselor din GAL-urile partenere.

La evenimentul de la Mănăstirea Humorului vor fi prezenți și reprezentanți ai autorităților naționale și locale, între care ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, subsecretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Doina Iacoban, precum și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheroghe Flutur.

Ziua de sâmbătă se va încheia cu spectacole folclorice susținute de către artistele Viorica Macovei, Ancuța Corlățan și Antonia Manoilă.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.