Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a informat că bugetul municipalității pe anul 2022 este mai mare cu 2,5% față de cel din 2021. Potrivit edilului, acesta însumează 538,87 milioane de lei, față de 525 de milioane de lei cât a fost anul trecut.
Edilul Sucevei a subliniat că cei mai mulți bani din buget, adică 301,257 de milioane de lei, 56,84%, vor merge către secțiunea de funcționare iar restul de 232,7 milioane de lei, 43,16%, sunt alocați pentru dezvoltare.
„Sigur, la funcționare un rol important îl are și creșterea prețurilor la gaz și energie și a trebuit să prindem sumele respective care au crescut de două sau de trei ori în buget. La dezvoltare este mai puțin în acest an, în primul rând datorită fondurilor europene. Anul trecut aveam fondurile europene în exercițiu. Și acum avem fonduri în faza de proiectare, dar nu sunt aprobate și nu sunt trecute în buget”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, acesta a adăugat că „La învățământ pare că suma este mai mică însă banii pentru investiții nu mai trec prin bugetul Primăriei ci prin Inspectoratul Școlar Județean. Pentru investiții în învățământ avem un buget dublu în acest an față de anul trecut”.
Trebuie precizat că bugetul municipiului Suceava va fi aprobat în ședința Consiliului Local din 27 ianuarie.
Lasa un raspuns