Deliberativul a aprobat, cu unanimitate de voturi, bugetul propriu al Consiliului Județean și unităților subordonate pentru anul 2019, buget care prevede la partea de venituri suma de 453,6 de milioane de lei, iar la partea de cheltuieli suma de 530,6 milioane de lei.

Potrivit președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, 40% din buget este destinat dezvoltări, mai mult cu 10% față de anul trecut.

Astfel, o destinație importantă a fondurilor în bugetul anului 2019 o reprezintă lucrările la drumurile județene, derulate prin Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava, totalul transferurilor alocate acestei unități fiind în sumă de 87.513.210 lei, din care 52.785.000 lei pentru reparaţii curente, 2.858.640 lei pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații (sumă rămasă în excedent din alocările din Fondul de intervenție) și 26.460.551 lei pentru investiţii. Lucrările finanțate din PNDL se vor derula începând cu acest an, conform actelor adiționale la contractele încheiate cu furnizorii, direct prin bugetul propriu al județului, valoarea aferentă anului 2019 fiind de 67.443.187 lei, cu o finanțare din bugetul propriu de 2.874.433 lei. În acest an vor demara și lucrările de asfaltare a celor 37 km din DJ 177A Frasin-Stulpicani-Ostra-Tarnița-Holda (DN 17B), obiectiv finanțat din credit intern, cu o alocare în anul 2019 de 35.599.563 lei.

Și Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava va beneficia de transferuri pentru investiții din bugetul județean în suma de 54.188.891 lei, destinată construirii unui heliport, construirii și amenajării unui bloc operator cu patru săli de operații, dotărilor necesare noului ambulatoriu de specialitate al spitalului, construirii și dotării unui compartiment de chirurgie plastică și arși și continuării lucrărilor de amenajare a spațiului subsolului Secției Boli Infecțioase.

De asemenea, în expunerea de motive a proiectului bugetului se menționează și că,  pentru finanțarea cheltuielilor Regiei Autonome „Aeroportul Ștefan cel Mare – Suceava”, generate de desfășurarea activităților de natură neeconomică, conform cu prevederile Hotărârii Consiliului Județean Suceava nr.45/2019, au fost alocate transferuri în sumă de 2.552.000 lei, pornind de la fundamentarea transmisă de regie.

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.