Plimbați-vă o jumătate de oră pe străduțele cu case ale Sucevei și veți observa întreaga panoplie umană pe mai puțin de 500 de metri. Ignorați casele, ele sunt rodul minții unui arhitect și ale muncii unor constructori și concentrați-vă numai asupra terenurilor care le împrejmuiesc. Dacă sunt grădini îngrijite, de cele mai multe ori până și acestea sunt rodul muncii unor angajați, dar sunt și îți umplu sufletul de bucurie. Din păcate, majoritatea sunt o încrucișare barbară între bălării și maidane cu vechituri, pline de șoproane construite empiric, unde gospodarii țin amintirile din copilărie.
Cam astfel se prezintă și mintea umană, spațiu berechet unde indolența și ipocrizia sădesc ciulini pereni, apți să se dezvolte până când sufocă orice urmă de floare ar fi putut răsare. Invidia crește sălbatic înlocuind rațiunea, iar sentimentele, câte au fost, se usucă măcinate de patimi. Rareori se mai trezește cineva să plivească grădina, să sape terenul și să răsădească ceva util, deoarece toți sunt prea ocupați să îi judece pe alții ca să mai aibă timp să se uite în oglindă.
O fi adevărat că scaieții produc cele mai frumoase flori și că unul Arghezi a descoperit ceva flori până și la chestia aia din care se extrage penicilina, dar fondul rămâne, nu poți scoate lucruri bune din grădini năpădite de bălării. Chiar dacă ceva sciatică te oprește să te pleci la pământ pentru a smulge buruiana bicisnică milenieul trei ne pune la dispoziție agregate mecanice cu care putem face puțină lumină, în care să prospere și bruma de gânduri pozitive care ne-a mai rămas.
Nu am pretenția ca fiecare megieș să se apuce să sădească fasole pentru a îmbunătăți producția națională de gaze naturale și nici ca dependenții de telenovele să treacă direct în tabăra History sau Mezzo. Am scris acest articol cu speranța că veți face fiecare un pic de loc în grădina voastră pentru a cultiva acolo zâmbete.
Lasa un raspuns