Senatorul PNL Daniel Constantin Cadariu cataloghează ca fiind o lipsă de respect decizia de a tăia de la  bugetul MEN,  peste un miliard de lei. El crede că  se confirmă ceea ce spunea el în urmă cu o lună și jumătate și anume că„ PSD fură cu nerușinare învățământul românesc”.

„Se confirmă că PSD fură cu nerușinare învățământul românesc, fură de la copiii care ar trebui să beneficieze de o educație cât mai serioasă, fură de fapt viitorul țării. Bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale a fost acum „prăduit” cu peste un miliard de lei. Prin rectificarea bugetară s-au diminuat creditele bugetare ale ordonatorilor principali de credite, între care Ministerul Educaţiei Naţionale are un minus de 1,03 miliarde de lei”, a transmis senatorul sucevean. 

Acesta a amintit și de grupurile  sanitare promise de PSD care nu se mai regăsesc acum nici pe hârtie.

„Rămâne doar senzația unor promisiuni de campanie ale PSD, urât mirositoare, dar am fost luați peste picior de cei din PSD Suceava care transmiteau cu aroganță că nu există nicio problemă privind finanțarea. Iată că acum vedem că liderii suceveni ai PSD au mințit, bugetul educației fiind diminuat cu peste un miliard de lei. Diminuarea bugetară pentru Ministerul Educației confirmă că pentru PSD educația nu are nicio valoare. Pentru ei educația nu are nicio valoare pentru că ei s-au obișnuit că nu competența și știința de carte primează în carieră, ci slugărnicia față de șeful de partid”, a subliniat Cadariu.

Senatorul sucevean a mai spus și că recenta numire a noului inspector școlar general al județului Suceava confirmă această atitudine sfidătoare a PSD  la adresa învățământului.

„Mă aștept ca PSD să anunțe în perioada următoare și închiderea de școli și grădinițe pe motiv că nu sunt bani, după ce tot ei reduc drastic finanțarea sistemului de educație. Lucrurile nu se vor remedia decât odată cu plecare PSD de la guvernare”, a conchis Daniel Cadariu.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.