Persoane necunoscute s-au gândit să scape oraşul de patrupedele comunitare în cel mai barbar mod cu putinţă. Imagini şocante!

În urmă cu două luni, în municipiul reşedinţă de judeţ, şase câini au fost otrăviţi cu o substanţă necunoscută şi lăsaţi în stradă să se chinuie până au murit. Scenele de groază, cu câini care sunt ucişi cu sânge rece, revin în actualitate pe străzile oraşului.

Primarul Ion Lungu a dat asigurări că municipalitatea nu se ocupă sub nici o formă cu astfel de acţiuni. Lungu a declarat că este iubitor de animale, că are acasă patru câini şi nu ar fi de acord cu aşa ceva.

“Eu sunt un iubitor de animale, nu sunt pentru asemenea atrocităţi, sigur că sunt şi anumite zone în care oamenii au ajuns la o anumită saturaţie, dar nu cred că asta este calea de rezolvare. Primăria se implică pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari. În strategia pe care o avem dorim să strângem câinii de pe străzi, fiindcă nu susţinem asemenea atrocităţi” a spus edilul şef al Sucevei.

El a explicat că Primăria are un alt plan pentru a scăpa oraşul de câini. Municipalitatea vrea să-i adune de pe străzi şi să-i cazeze în noul adăpost de animale aflat în construcţie la acest moment.

“În această perioadă continuăm cu turnarea pardoselii pentru adăpostul câinilor comunitari. Ne dorim ca până la finele săptămânii să fie finalizată turnarea betonului care, acum, este pus până în procent de 30 %. Am avut o discuţie cu constructorul în care am stabilit ca în paralel să fie confecţionate cuştile, iar în măsura în care se maturează betonul, în jurul datei de 15 decembrie, să fie puse o parte din cuşti urmând ca apoi să fie strânşi câinii de pe străzi” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei.

În fiecare lună la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Suceava ajung 80 de persoane, muşcate de câini, iar costul tratamentului nu este deloc ieftin. În tot acest timp, Primăria Suceava se războieşte cu iubitorii de animale din oraş.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.