Temperaturile vor fi in crestere , in urmatoarele doua saptamani, insa vor fi si intervale de timp cu instabilitate atmosferica. Cel putin asa au prezentat prognoza meteorologii Administratiei Nationale de Meteorologie, prognoza valabila pentru perioada 8-21 iunie.

In Moldova, regimul termic se va mentine in mare parte a intervalului peste cel climatologic specific, astfel ca vremea va fi local calduroasa, media maximelor la nivelul intregii regiuni fiind de 27-31 de grade, iar a minimelor de 13-16 grade, valori chiar mai ridicate fiind posibile in jurul datei de 15 iunie. Chiar daca instabilitatea atmosferica se va manifesta local, in special in zilele de 10 si 11 iunie, iar in zone izolate se pot inregistra cantitati de apa mai insemnate, regimul pluviometric la nivelul regiunii se mentine in general deficitar, cel putin pe parcursul primei saptamani. Ploi pe spatii ceva mai extinse sunt estimate in jurul datei de 16 iunie.

La munte, pe tot parcursul intervalului, vremea va fi mai calda decat in mod obisnuit in aceasta perioada din an, astfel ca vor fi, in medie, valori maxime de 17-20 de grade si minime de 8-11 grade, pentru perioada 14-15 iunie fiind posibile temperaturi chiar si mai ridicate. Instabilitatea atmosferica se va manifesta in zilele de 10 si 11 iunie, dar si in perioada 15-17 iunie, cand ploile se vor semnala pe spatii mai extinse si vor fi posibile cantitati de apa mai insemnate.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.