- în anul 1789, la Versailles, Adunarea Națională Constituantă a adoptat Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, în care se enunțau câteva drepturi elementare individuale și colective ale tuturor oamenilor;
- în anul 1826, are loc ultima execuție publică la București; Ghiță Cuțui și Simion sunt spânzurați la capul Podului Târgului de Afară, pentru că, împreună cu alte persoane, s-au răzvrătit împotriva domniei; a doua zi, trei dintre tovarășii lui Cuțui sunt plimbați „cu pieile goale” prin târg și bătuți, după care vor fi trimiși la ocnă; pedeapsa cu moartea va fi desființată de Regulamentul Organic, în iulie 1831;
- în anul 1871, are loc sărbătorirea a 400 de ani de la târnosirea mânăstirii Putna, manifestare organizată din inițiativa studenților români de la Viena, în frunte cu Eminescu și Slavici;
- în anul 1888 se naşte Constantin Pantazi, general de armată român și ministru al apărării în perioada 23 ianuarie 1942 – 23 august 1944; a fost unul din cei mai fideli adepți ai generalului Ion Antonescu; în 1946, Tribunalul Poporului din București l-a condamnat la moarte, pentru crime de război; premierul Petru Groza i-a comutat pedeapsa cu moartea în muncă silnică pe viață, în timp ce Pantazi era dus spre locul de execuție;
- în anul 1910, se naşte Maica Tereza, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 1979; călugăriță catolică de origine albaneză, a fondat ordinul Misionarii Carității în Calcutta, India în 1950; timp de peste 45 de ani, ea a îngrijit săracii, bolnavii, orfanii și muribunzii, conducând și extinderea Misionarilor carității, mai întâi în toată India, apoi și în alte țări;
- în anul 1947 se naşte Nicolae Dobrin, cunoscut și ca Gâscanul sau Prințul din Trivale, a fost un fotbalist și antrenor român de fotbal; istoria fotbalului românesc îl reține ca unul din cei mai mari fotbaliști români, un maestru al driblingului și al fentei, un model în executarea paselor și a loviturilor libere; a fost ales de trei ori cel mai bun fotbalist al României, în anii 1966, 1967 și 1971;
- în anul 1955 se naşte Emil Hurezeanu, scriitor și publicist român, care a lucrat ca jurnalist în secția română a Radio Europa Liberă; după reîntoarcerea în România, s-a remarcat ca realizator de televiziune și comentator pe subiecte politice;
Lasa un raspuns