Nu mai este nevoie de evanghelii pentru reamintirea minunilor biblice, deoarece parlamentarii noștri se ocupă cu producerea altora, moderne și palpabile, indiferent dacă transformă oxigenul în scânduri sau înmulțesc voturile și taxele. Este astfel imperios necesar ca faptele lor să fie pomenite pe toată perioada mandatului, dacă nu reușesc să-și voteze un mandat definitiv și transmisibil numai pe cale ereditară. Acest gest este cert necesar deoarece, excluzând cheltuielile periodice cu alegerile, ei vor putea contribui salutar la însănătoșirea bugetului ţării.
E drept că noi avem o nedumerire majoră, și anume care este ingredientul care îi tranformă pe aleșii sau nealeșii poporului care ajung în Parlament din oameni, unii chiar de treabă, în demnitari? Să fie de vină misterul BOR care, sfințind parlamentarii, ii curăță pe aceștia de orice urmă de omenie, ca, odată deveniți nepăsători și reci, să se preocupe de orice altceva decât de binele celor care i-au trimis acolo? Sau poate Palatul Parlamentului conține ceva echivalent piramidelor egiptene și care, cum calcă pe acolo, devine tiran moștenind gena distructivă a cuplului Ceaușescu? Nu știm, dar e cert că ceva li se întâmplă bieților oameni de bună credință care devin parlamentari.
Încep comemorările evenimentelor din 1989, de care nu știm câți își mai aduc aminte cu adevărat, pentru că au fost povestite în atâtea feluri și de atâția participanți, încât nu mai au demult nicio noimă. Ne întrebăm câți din martirii Timișoarei s-ar mai fi jertfit dacă ar fi știut ce vor reuși urmașii să facă cu libertatea pentru care au murit ei. Până la apariția calendarului ortodox, vă îndemnăm să apucați temeinic să studiați în amănunt viețile și operele noilor semizei, dacă nu de altceva, măcar pentru a nu avea prea mari dificultăți atunci când va deveni obligatoriu și se vor preda în școala primară în locul vieților sfinților.
Calendarul BOR upgradat
După recentele legi votate de parlament, BOR ia în calcul retipărirea calendarului ortodox pe 2014, pentru a trece în zilele cuvenite numele deputaților și senatorilor.
Lasa un raspuns