La data de 12 aprilie 1457 a avut loc Bătălia de la Doljeşti, în urma căreia Ştefan cel Mare ocupă tronul Moldovei, înlăturându-l pe Petru Aron, domnitorul care-l ucisese pe tatăl său, Bogdan al II-lea, la Reuseni în octombrie 1451.

1877: A început războiul ruso–turc. România a permis trecerea trupelor rusești pe teritoriul său. Turcii au bombardat localitățile românești de la Dunăre.

1943: Întâlnirea dintre conducătorul statului român, mareșalul Ion Antonescu, și Hitler, la castelul Klessheim. Hitler a cerut lui Antonescu să înceteze orice tatonări de pace cu puterile antifasciste.
1944: În cadrul tratativelor de la Stockholm, dintre F. Nanu, ambasadorul României, și Alexandra Kollontay, ambasadoarea URSS, sovieticii au propus încheierea unui armistițiu, cu următoarele condiții: întoarcerea armelor contra Germaniei, restabilirea frontierei din 1940 de după ocuparea Basarabiei și a Bucovinei de nord, dintre România și URSS, plata unor reparații și despăgubiri de război.
1945: Participanții la Mișcarea Tineretului Progresist hotărăsc crearea unei organizații unitare, intitulată Tineretul Progresist din România. Congresul acesteia are loc la 22 octombrie – 24 octombrie 1945.
1970: S-au deschis pentru circulație primele două benzi ale autostrăzii București–Pitești.
1997: A fost parafat Acordul privind aderarea României la Acordul Central European de Comerț Liber (CEFTA).

Comentarii Facebook