În anul 1907 s-a născut Mircea Eliade, istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor român la Universitatea din Chicago. A fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor „Sewell L. Avery” din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990). (d. 22 aprilie 1986, Chicago)

1892: Conferința extraordinară a Partidului Național Român, care definitivează textul Memorandumului redactat de patriotul transilvănean Iuliu Coroianu.

1910: A apărut, la București, săptămânalul social-politic și literar Facla (până în 1940, cu întreruperi), sub conducerea lui N. D. Cocea și apoi a lui Ion Vinea.
1917: A fost semnat Documentul de la Viena de către cancelarul Bethmann-Hollweg și ministrul de Externe austro-ungar Ottokar Czernin. El prevedea anexarea României la Austro-Ungaria în caz de victorie a puterilor centrale în Primul Război Mondial.
1928: Premiera filmului Maiorul Mura, singura peliculă ce păstrează prezența pe ecran a actorului Gheorghe Timică.
1936: A avut loc premiera absolută, la Opera Mare din Paris, a tragediei Oedip, de George Enescu.
1945: A avut loc, la Cluj, ședința solemnă a guvernului României cu prilejul instituirii administrației românești asupra întregii Transilvanii.
1996: S-a desfășurat, în localitatea egipteană Sharm el-Sheikh, la inițiativa SUA, prima reuniune internațională la nivel înalt consacrată luptei împotriva terorismului și continuării procesului de pace în Orientul Mijlociu.
2009: Are loc, la Bacău, primul zbor pe un avion supersonic (MIG – 21 Lancer) a unei femei pilot din România (sublocotenent Simona Măierean).
2013: Conclavul Cardinalilor a ales cel de-al 266-lea Suveran Pontif. A fost ales Jorge Mario Bergoglio, care și-a ales numele de Papa Francisc.

Comentarii Facebook