În anul 1873 a încetat din viață Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor.

1685: Urcă în scaunul Țării Moldovei domnitorul Constantin Cantemir, tatăl celebrului Dimitrie Cantemir; a deținut tronul până la moarte (15 martie 1693).

1718: A fost patentată prima mitralieră din lume de către James Puckle, un avocat din Londra.
1756: Începe războiul de șapte ani când Anglia declară război Franței.
1800: George al III-lea al Regatului Unit supraviețuiește tentativei de asasinat a lui James Hadfield de la teatrul regal din Londra; mai târziu Hadfield este achitat pe motiv de nebunie.

 1842: Debutul literar al lui Dimitrie Bolintineanu în „Curierul de ambe sexe” condus de Ion Heliade Rădulescu, cu poezia „O fată tânără pe patul morții”

1861: S-a înființat, la București, prima școală românească de medicină veterinară.
1868: Pronunciamentul de la Blaj, prin care s-a cerut autonomia Transilvaniei și repunerea în vigoare a legii prin care limba română a fost declarată limbă oficială în Transilvania, alături de maghiară și germană.
1877: A apărut, la București, cotidianul „România liberă”, ziar politic și literar, aflat sub conducerea lui Dimitrie August Laurian (până la 14 iunie 1889).
1935: Prima secțiune a Metroului din Moscova se deschide între stațiile Kultury și Sokolniceskaia. În jur de 500 de companii industriale au fost implicate în construcția metroului.
1940: Ciorapii din nylon au fost pentru prima dată puși în vânzare, în SUA.
1940: Al Doilea Război Mondial: După lupte grele, trupele olandeze slab pregătite și slab echipate se predau Germaniei, marcând începutul celor cinci ani de ocupație.
1945: Bătălia finală în cel de-Al Doilea Război Mondial în Europa are loc la în Slovenia, la Prevalje.
1955: Prima ascensiune a vârfului Makalu, al cincilea vârf ca înălțime din lume.

1970: The Beatles lansează albumul Let It Be, în Statele Unite ale Americii

1991: Președintele François Mitterrand a numit-o în funcția de prim-ministru pe Edith Cresson, prima femeie care a deținut această funcție în Franța

2017: Sculptura din bronz „Muză adormită” a lui Constantin Brâncuși s-a vândut la New York la casa de licitați Christie’s cu suma de 57,3 milioane de dolari, un record pentru Brâncuși. Precedentul record, de 37,2 milioane de dolari, datează din februarie 2009, pentru o statuetă din lemn de stejar intitulată Madame L.R. (Portrait de madame L.R.).