În anul 1997 a încetat din viață Puiu Călinescu, actor de comedie român, celebru datorită grimaselor sale. A rămas celebru datorită rolului Trandafir din serialul Brigada Diverse (B.D.) unde a jucat alături de marii actori Dem Rădulescu, Jean Constantin, Toma Caragiu și Sebastian Papaiani.

1204: Menționarea populației ortodoxe din dioceza Oradei. Papa Inocențiu al III-lea cerea episcopului de Oradea să supună această populație, probabil români, direct Scaunului Apostolic.

1770: Maria Antoaneta (14 ani) s-a căsătorit cu viitorul rege al Franței, Ludovic al XVI-lea (15 ani).
1792: A fost inaugurat Marele Teatru La Fenice („Teatrul Fenix”) din Veneția cu o operă de Giovanni Paisiello.
1812: A fost semnată Pacea de la București prin care se încheia războiul ruso–turc (1806–1812). Basarabia intră în componența Rusiei
1881: Compania germană Siemens & Halske pune în funcțiune la Berlin primul tramvai electric din lume.
1920: La Roma, Papa Benedict al XV-lea a canonizat-o pe Ioana d’Arc, care a căpătat statutul de sfântă.
1960: Theodore Maiman, un fizician american, a produs primul laser în laboratoarele de cercetare Hughes din Malibu, California.
1972: A fost inaugurat Sistemul hidroenergetic Porțile de Fier I, cu o putere de 1050 MW, în partea românească și tot atât în partea iugoslavă; lucrările sistemului au început în septembrie 1964.
1975: Alpinista niponă Junko Tabei a devenit prima femeie din lume care a urcat pe Everest.
1990: A fost înființat Serviciul de Protecție și Pază.
1990: A luat ființă prima societate pe acțiuni din România – după Revoluția din decembrie 1989.
2002: După zece ani de la stingerea din viață a actriței Marlene Dietrich autoritățile Berlinului i–au acordat titlul de cetățean de onoare al orașului Berlin.
2005: Kuwaitul a aprobat un amendament la legea electorală, care le asigură femeilor dreptul la vot și le ofera posibilitatea de a candida la funcții politice.
2009: Finala celei de-a 54-a ediții a concursului Eurovision a avut loc la Moscova, Rusia.

Comentarii Facebook