În anul 1899 s-a născut Ion Finteșteanu, celebru actor român de teatru și de film. A făcut parte din trupa Teatrului Național din București (1921-1984), fiind numit membru de onoare al acestui teatru (1971). În paralel cu activitatea artistică, a fost profesor universitar la Facultatea de Teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică și șef al catedrei Arta actorului. A fost distins cu titlul de Artist al Poporului. (d. 21 octombrie 1984, București)

1833: S-a constituit la Iași, din inițiativa medicilor Iacob Stanislau Cihac și Mihai Zotta, Societatea de Medici și Naturaliști, prima societate științifică din România.

1866: Este adoptată Legea învoielilor agricole (legea pentru tocmeli de lucrări agricole și pentru executarea lor). Legea a fost înăsprită în vremea guvernării conservatoare a lui Lascăr Catargiu, când s-a instituit execuția silită a tocmelilor agricole.
1887: Principele Ferdinand a fost declarat în mod oficial moștenitor al Tronului, conferindu-i-se și titlul de Alteță Regală Principe de România.
1906: Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor din Europa cu un aparat mai greu decât aerul, condus exclusiv prin mijloace proprii de bord.
1954: A apărut, la București, săptămânalul „Gazeta literară”, organ al Uniunii Scriitorilor din România.
1965: Marea Adunare Națională a ales ca președinte al Consiliului de Stat pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar ca președinte al consiliului de Miniștri pe Ion Gheorghe Maurer.
2002: În România a început recensământul populației (perioada 18 – 28 martie).