În anul 1808 s-a născut Andrei Șaguna, mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române. (d. 28 iunie 1873)

1842: Obșteasca Adunare Extraordinară a Țării Românești a ales ca domn pe Gheorghe Bibescu care a abdicat în iunie 1848.
1915: Prima audiție, la Ateneul Român din București, sub bagheta lui Dimitrie Dinicu, a primului poem simfonic românesc “Acteon” de Alfred Alessandrescu.
1937: Alegeri pentru Parlament. Partidul Totul pentru Țară câstigă poziția a treia, cu 66 de locuri în legislativ. Alarmat, regele Carol al II-lea demite guvernul liberal și numește premier pe Octavian Goga. Va fi ultimul guvern dinainte de dictatura regală.
1946: A fost etatizată Banca Națională a României, primul pas în preluarea controlului comunist asupra pârghiilor economice.
1973: A fost inaugurată noua clădire a Teatrului Național “I.L.Caragiale” din București.
1989: Nicolae Ceaușescu a calificat într–o intervenție televizată evenimentele de la Timișoara drept opera unor „huligani”, respectiv a unor „grupuri fasciste și antinaționale”.
2000: Ion Iliescu a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al României.
2004: Traian Băsescu a depus primul jurământ de președinte al României.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.