În anul 1938 s-a născut Augustin Buzura, psihiatru, prozator și eseist român contemporan, autorul unor scenarii cinematografice. Din 1992 a fost membru titular al Academiei Române. (d. 10 iulie 2017)

 

1326: Cea mai veche mențiune de înnobilare a unui cneaz român de către regele Ungariei, Carol Robert de Anjou; Carol Robert îi dăruiește lui Stanislav, cneaz din Maramureș, moșia Zurduc din comitatul Maramureș, pentru serviciile sale aduse regatului.
1862: Președintele Statelor Unite Abraham Lincoln a emis Proclamația de Emancipare prin care decreta eliberarea tuturor sclavilor negri din teritoriul confederat.
1869: La München, a avut loc premiera mondială a operei Aurul Rinului, prima din tetralogia Inelul Nibelungilor de Richard Wagner.
1888: Apare primul număr din National Geographic Magazine.
1903: În SUA, Italo Marchiony, un producător de înghețată venit din Italia, a primit brevetul de invenție pentru cornetul de înghețată.
1904: Cursă automobilistică, organizată de ACR, pe traseul București-Giurgiu-București, una din primele din țara noastră și din această parte a Europei. Cursa a fost câștigată de George Valentin Bibescu care a obținut cea mai mare viteză de până la acea dată în Europa, într-o cursă pe soselele publice, cu un autoturism Mercedes de 40 CP.
1914: Primul Război Mondial: submarinul german U9 sub comanda lui Otto Weddigen scufundă trei cruiserate blindate britanice, HMS Aboukir, HMS Hogue și HMS Cressy.
1927: Jack Dempsey, unul dintre boxerii de legendă ai anilor 20, pierde meciul jucat în compania lui Gene Tunney.
1931: La propunerea lui Nicolae Iorga, președinte al Consiliului de Miniștri, Constantin Brâncuși a fost decorat cu ordinul “Meritul cultural pentru artă plastică”.
1955: Intră în tipografie primul volum al romanului “Moromeții”, de Marin Preda; la 29 noiembrie romanul era pregătit pentru tipărire. Tirajul primei ediții a fost de 20.100 exemplare.
1958: A avut loc premiera bucureșteană a operei “Oedip”, de George Enescu (conducerea muzicală – Constantin Silvestri, regia Jean Rînzescu, în rolul principal – David Ohanesian; premiera mondială a operei avusese loc la Paris, în anul 1936).
1968: Transferul celor două temple de la Abu Simbel este finalizat. Clădirile sunt salvate de la scufundarea în apele lacului Nasser. Salvarea templelor a început în anul 1964 de către o echipă multinațională de arheologi, ingineri și operatori calificați sub stindardul UNESCO, și a costat aproximativ 40 de milioane de dolari. Între 1964 și 1968, tot site-ul a fost atent tăiat în blocuri mari, demontate, ridicate și reasamblate într-un nou loc, cu 65 de metri mai mare și la 200 de metri mai sus de râu, într-una dintre cele mai mari provocările de inginerie arheologică din istorie.
1975: La San Francisco, a avut loc a doua încercare de asasinare a președintelui Gerald Ford.
1976: Adeziunea Portugaliei la Consiliul Europei.
1980: Irakul invadează Iranul, începând Războiul din Golf.
1981: Deschiderea oficială a trenului de mare viteză francez Train à Grande Vitesse (TGV).

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.