- în anul 1526, armata otomană condusă de Soliman Magnificul l-a învins și l-a ucis pe regele Ludovic al II-lea în Bătălia de la Mohács, transformând partea centrală a Regatului Ungariei în pașalâc; victoria otomanilor a avut ca rezultat împărțirea Ungariei timp de aproximativ 150 de ani între Imperiul Otoman și Casa de Habsburg din Austria; o a treia parte a teritoriului a format Principatul Transilvaniei;
- în anul 1541, forțele otomane capturează Buda, capitala Regatului Ungariei victorie care a marcat împărțirea Ungariei în trei părți, vestul Ungariei a fost inclus în Imperiul Habsburgic, al Austriei, Imperiul Otoman a stăpânit partea de centru-sud și Pécs și Buda iar Transilvania a devenit stat vasal al Imperiului Otoman;
- în anul 1782, cuirasatul britanic HMS Royal George s-a scufundat în timp ce era ancorat la Portsmouth, în timpul lucrărilor de rutină de înteținere; între 800 și 950 de persoane s-au înecat, inclusiv vice-amiralul Richard Kempenfelt și un număr mare de copii și femei; a fost unul dintre cele mai grave dezastre maritime pe timp de pace din istoria Marinei Regale;
- în anul 1842, după Primul Război al Opiului s-a încheiat tratatul de la Nanking prin care dinastia Qing a acordat privilegii comerciale europenilor și a cedat Regatului Unit insula Hong Kong; războiul a marcat sfârșitul izolării Chinei și începutul istoriei chineze moderne;
- în anul 1848 are loc Adunarea de protest de la Orlat, lângă Sibiu, împotriva uniunii Transilvaniei cu Ungaria.
- în anul 1885, germanul Gottlieb Daimler a brevetat motocicleta; împreună cu Maybach, perfecționează motorul în patru timpi, în 1885 ei construiesc prima motocicletă din lemn, iar în 1889 un triciclu cu motor, pe care a montat primul carburator dotat cu jicloare pentru alimentarea cu benzină;
- în anul 1936, în urma presiunilor cercurilor guvernamentale din Germania și Italia, Nicolae Titulescu este înlăturat de la conducerea Ministerului de Externe al României;
- în anul 2005, moare Radu Anton Roman, jurnalist, scriitor, vânător și pescar sportiv, realizator TV, cunoscut mai ales pentru emisiunile pe teme culinare;
- în anul 2005, uraganul Katrina a lovit America, la limita dintre statele Louisiana şi Mississippi, provocând moartea a cel puţin 1.836 de persoane.
Calendarul zilei de 29 august
În anul 1958 se naşte Michael Jackson, interpret și compozitor american de muzică pop; supranumit „Regele muzicii pop”, a fost un renumit cântăreț american, care a adus contribuții importante muzicii, dansului și modei. Imensul succes comercial și o viață personală mult prea controversată l-au ținut în cultura muzicii timp de patru decenii
Lasa un raspuns