În anul 1897 Mihail Sadoveanu a debutat în ziarul umoristic „Dracul” din București. Sub pseudonimul Mihai din Pașcani, viitorul romancier publica schița umoristică de 40 de rânduri sub titlul „Domnișoara Mxxxx Fălticeni”.

1638: Patriarhul Chiril Lukaris sfințește Mănăstirea Podgoria Copou din Iași, ctitorie a domnului Vasile Lupu.
1844: Alexandru Ioan Cuza s–a căsătorit cu Elena Rosetti–Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti și a Catincăi Rosetti, născută Sturdza. Cu acest prilej, Cuza a refuzat să primească țiganii robi trecuți în lista dotală a soției, fiind astfel primii care au acceptat hotărârea Adunării Obștești din 31 ianuarie 1844, de dezrobire a țiganilor.
1896: Se adoptă Legea învățământului primar și normal–primar (Legea Poni). Prin aceeași reglementare se înființează Casa Școalelor, care va avea în atribuție administrarea fondurilor destinate construirii de edificii școlare și achiziționarea mobilierului aferent.
1945: Adolf Hitler, împreună cu soția lui, Eva Braun, se sinucid la Führerbunker după ce au fost căsătoriți cu o zi înainte. În aceeași zi, Armata Roșie arborează drapelului sovietic pe clădirea Reichstagului din Berlin.
1948: A fost creată Organizația Statelor Americane (OSA) [1]. Această organizație internațională guvernamentală își are sediul la Washington (membri: 35 de state și 24 de observatori permanenți; obiective: securitatea continentală; soluționarea pașnică a conflictelor dintre statele membre).
1970: Președintele american Richard Nixon anunță că forțele Statelor Unite și ale Vietnamului de Sud vor invada Cambodgia pentru atacarea “templelor” folosite de forțele comuniste.
1975: Eliberarea totală a Vietnamului (Ziua Victoriei).
1980: La vârsta de 42 de ani, Prințesa Beatrix devine regină a Țărilor de Jos, după abdicarea mamei sale, regina Iuliana.
1988: La Dublin, Irlanda, Céline Dion câștigă a 33-a ediție a concursului muzical Eurovision pentru Elveția cu piesa “Ne partez pas sans moi”.
1990: Deschiderea, la Lisabona, a Centrului Nord–Sud al Consiliului Europei.
1993: Jucătoarea iugoslavă de tenis de câmp, Monica Seles, numărul 1 mondial, este înjunghiată de un fervent suporter al lui Steffi Graf.
1991: Un ciclon care a lovit Bangladesh-ul a dus la uciderea a 138.000 de oameni.
2001: Dennis Tito, primul turist spațial decolează pe o navetă rusească cu destinația Stația Spațială Internațională.
2002: Un referendum în Pakistan consfințește pentru încă 5 ani regimul militar al lui Pervez Musharraf.
2004: A fost observat SASSER, un «Computer worm», care doar în câteva zile a infectat o mare parte din computerele din lumea întreagă.
2013: Regina Beatrix a Olandei abdică, iar Willem-Alexander, Prinț de Orania urcă pe tronul Țărilor de Jos ​​ca regele Willem-Alexander al Olandei. El este primul rege al Olandei de la moartea stră-stră-bunicului său din 1890, regele Willem al III-lea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.