În anul 1910 s-a născut Radu Tudoran (numele la naștere, Nicolae Bogza), prozator român (frate al scriitorului Geo Bogza), autorul unor romane de mare succes:„ Un port la răsărit” (1941) și „Toate pînzele sus!” (1954). Este și autorul ciclului de romane dedicat României secolului al XX-lea, „Sfârșit de mileniu” și traducător. (d. 18 noiembrie 1992)

 

1848: Are loc, la Paris, în locuința lui Nicolae Bălcescu, o întrunire a revoluționarilor români, în care se decide declanșarea revoluției în țară și se redactează programul revoluționar.
1945: La două zile după instalarea guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945, Churchill s-a adresat președintelui american Roosevelt, printr-o telegramă personală și strict secretă, în care își manifesta îngrijorarea față de instalarea, prin forță, a unui guvern comunist și prevedea epurarea fără discriminare a românilor anticomuniști…. În telegrama de răspuns, președintele american, recunoscând amestecul conducerii de la Kremlin în numirea unui guvern comunist, menționa: eu cred că România nu este un loc bun pentru a ne măsura cu rușii.
1945: Guvernul român a adresat guvernului sovietic o telegramă în care solicita reintegrarea nordului Transilvaniei la România, teritoriul fiind oficial parte a Ungariei, ca urmare a Dictatului de la Viena din 1940. În telegrama de răspuns, din 9 martie 1945, I.V.Stalin consimte la reinstalarea administrației românești în N-E Transilvaniei. La 13 martie 1945, la Cluj, a avut loc proclamarea oficială a reinstalării administrației românești în această parte a țării.
1970: Reprezentativa de handbal masculin a României cucerește pentru a treia oară consecutiv titlul de campioană mondială.
1972: Reprezentantul permanent al României la Agenția Internațională pentru Energia Atomică (AIEA) a semnat, la Viena, Acordul cu privire la aplicarea garanțiilor în cadrul Tratatului de neproliferare a armelor nucleare între România și AIEA.
1979: Începe vizita oficială în România a președintelui Franței, Valéry Giscard d’Estaing (8 martie – 10 martie 1979).
1995: Deschiderea oficială a lucrărilor Comisiei de elaborare a strategiei naționale de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, compusă din oameni de știință și din reprezentanți ai tuturor partidelor parlamentare.