Un călugăr de la Mănăstirea Neamţ este cercetat penal de poliţişti după ce un bărbat aflat în centrul de carantină, de la mănăstire, a depus o plângere pentru agresiune sexuală.

Sesizarea a fost făcută la 112 în după-amiaza zilei de sâmbătă, atunci când un tânăr a declarat că un călugăr al mănăstirii a venit în mod repetat în camera unde este carantinat, se întinde în pat lângă el şi îl agresează sexual.

În sprijinul celor spune, tânărul a prezentat şi o filmare făcută cu telefonul mobil în care se vede cum călugărul se întinde în pat lângă el şi îl ia în braţe.

„Poliţiştii de la secţia Târgu Neamţ au fost sesizaţi sâmbătă, în jurul orei 16,00, de către un tânăr de 26 ani aflat în carantină la Centrul Social „Sf Paisie” de la Mănăstirea Neamţ, cu privire la faptul că ar fi fost agresat sexual de un călugăr din cadrul aceleiaşi mănăstiri. Ancheta este în curs de desfăşurare în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Călugărul a fost transferat în carantină pentru că a intrat în contact cu o persoană carantinată, dar nu a fost amendat pentru că nu există o prevedere în acest sens.

Pe de altă parte, şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a început o anchetă internă care îl vizează pe călugărul acuzat de agresiune sexuală.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.