În perioada 17 iunie – 30 iunie, Direcția Sanitară Veterinară pentru Siguranța Alìmentelor va organiza, la nivel județean, o campanie de informare a producătorilor de lapte, cu privire la măsurile ce trebuie întreprinse pentru asigurarea conformității laptelui crud cu standardele Uniunii Europene.

În conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei 2009/852/EC, privind măsurile tranzitorii în temeiul Regulamentelor (CE) nr. 852/2004  (CE) și nr. 853/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, în ceea ce privește prelucrarea laptelui crud care nu respectă cerințele în anumite unități de prelucrare a laptelui din România și cerințele structurale aplicabile ale acestor unități,  cu modificările și completările ulterioare. România beneficiază de o perioadă de tranziție pentru îmbunătățirea calității laptelui crud, până la 31 dccembrie 2013.

Ca urmare, începând cu 1 ianuarie 2014, este interzisă livrarea la centrele de colectare/unitățile de procesare, precum și punerea pe piață a laptelui crud care nu respectă cerințele legislației Uniunii Europene, referitoare la numărul total de germeni și la numărul de celule somatice.

Vineri, 14 iunie 2013, a avut loc la sediul DSVSA 0 instruire cu t0ți medicii veterinari din teritoriu implicați în această campanie, prilej cu care s-au prezentat următoarele aspecte:

  • cerințele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească laptele crud, prevăzute de legislația Uniunii Europene;
  • căile de contaminare a laptelui;
  • regulile de igienă a mulsului, ce trebuie respectate de către producători, în vederea obținerii laptelui conform cu standardele Uniunii Europene;
  • aspecte practice privind identificarea și eliminarea din consumul uman a laptelui provenit de la animale bolnave, aflate sub tratament sau în perioada de așteptare, după administrarea tratamentului, precum și a laptelui care prezintă modificări de culoare, gust și miros;
  • răcirea și depozitarea laptelui după muls;
  • restricțiile privind vânzarea directă sau livrarea laptelui la centrele de colectare/unitățile de procesare.

Având în vedere cele prezentate, până pe 30 iunie se vor organiza întâlniri cu producătorii, colectorii și procesatorii de lapte pe zone ale județului, cu sprijinul autorităților locale, prilej cu care vor fi distribuite și afișate materiale informative pe teritoriul județului (la primării, spații comerciale, sediile Poliției locale, școli, dispensare umane și veterinare, biserici, cămine culturale, piețe, târguri, etc.), astfel încât informația să poată fi adusă la cunoștința tuturor persoanelor interesate.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.