Conform Biroului de Presă al PSD Suceava, evenimentul are loc în cadrul Campaniei OFSD Suceava “Lumină pentru Iustin”.
Spectacolul va fi susținut de interpreții de muzică populară, care au acceptat să ofere un moment artistic în sprijinul lui Iustin Gigica. Pe scena de lângă Casa de Cultură a Sindicatelor din Câmpulung Moldovenesc vor urca Ansamblul „Piatra Şoimului” – Municipiul Câmpulung Moldovenesc, Ansamblul Plaiurile Pojorâtei – Comuna Pojorâta, Geta Zbranca – Comuna Sadova.
„Gigica Iustin Matei are 2 ani și a fost diagnosticat cu retinopatie de prematuritate (dezlipire de retină) care odată cu trecerea timpului duce la orbire completă. În România niciun medic nu și-a asumat riscul unei operații atât de dificile, motiv pentru care părinții lui Iustin au contactat Spitalul „William Beaumort”, situat în orașul Detroit, SUA. Pentru a putea ajunge să fie operat are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor.
Prețul unei astfel de intervenții costă 16.800 de dolari pe un singur ochi. Precizăm că familia a reușit să strângă deja 12.000 de dolari, însă nu mai poate face rost de restul sumei și ne-a solicitat ajutorul în acest sens”, arată Biroul de Presă citat.
Pentru donaţii vă putem oferi următoarele informaţii:
Titular cont: Gigica Liliana Tel: 0746 427 940 (mama)
Cod IBAN:
RON RO73BRDE340SV52228293400
EURO RO69BRDE340SV52228373400
USD RO65BRDE340SV52228453400
COD SWIFT: BRDEROBU
Lasa un raspuns