În perioada 13 – 14 iunie 2015, Federaţia Română de Automobilism Sportiv, Ministerul Tineretului şi Sportului, Consiliul Judeţean Suceava şi XS Motor Sport organizează o etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, pe drumul Pojorâta – Rarău (Transrarău).

Campionatul Naţional de Viteză în Coastă are opt etape, cea de-a treia desfăşurându-se pe Transrarău. Alte etape ale acestui campionat mai sunt organizate pe trasee montane din Râşnov, Braşov sau Sinaia. Potrivit organizatorilor, competiţia de pe Transrarău este considerată cea mai spectaculoasă etapă din întreg campionatul, porţiunea de drum pe care urmează să concureze piloţii fiind considerată „cel mai fascinant traseu”.

De asemenea, în etapa de pe Transrarău, piloţii vor concura pe cel mai lung traseu din campionat, de 5.600 de metri, care are cea mai mare diferenţă de nivel între start şi sosire, de 500 de metri, şi cu cele mai multe viraje. La Trofeul Bucovinei vor lua startul între 60 şi 90 de piloţi profesionişti din întreaga ţară şi din străinătate. De remarcat faptul că spectatorii vor putea urmări maşini asemănătoare celor din Formula 1, maşini moderne, dar şi maşini de curse istorice. Organizatorii estimează că pe parcursul competiţiei de pe Transrarău vor fi prezenţi peste 10.000 de spectatori.

Câștigătorul etapei de pe Transrarău al acestui campionat va primi Trofeul Bucovinei.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.