Înaintea începerii evenimentului „Oktoberfest în Est”, în Primăria Orașului Gura Humorului, a avut loc o ședință consultativă la care au luat parte oficialitățile care urmau să participe la eveniment.

Cunoscut pentru pragmatismul și profesionalismul de care dă dovadă, de fiecare dată când vine vorba de organizare, primarul Marius Ursaciuc le-a prezentat participanților programul detaliat ce trebuie respectat.

Astfel, acesta i-a anunțat pe președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, pe vicepreședintele Gheorghe Niță, pe prefectul Mirela Adomnicăi, pe deputatul Bogdan Gheorghiu și pe colegii săi primari că există o ordine și o regulă în tot ce urmează să se întâmple.

Astfel, Ursaciuc le-a comunicat că ordinea în care se vor așeza în călești este următoarea: în prima va sta el, în a doua președintele CJ, iar în cea de-a treia prefectul Mirela Adomnicăi.

Apoi, primarul i-a anunțat că organizatorii au hotărât ca pe scenă să își transmită mesajul primarul orașului, adică el, președintele CJ Suceava și Werner Braun.

Acest moment a coincis cu răbufnirea Mirelei Elena Adomnicăi, care nu a putut accepta această umilință de a fi un simplu om între oameni, s-a ridicat și a mers să îl pupe pe primar, spunându-i că „își ia la revedere în acest moment” și pleacă pentru că nu poate accepta să nu vorbească și nici să stea în caleașca numărul 3.

Asta a și făcut pentru că n-a putut să accepte faptul că populismul ei nu poate fi pus în evidență.

Așa se face că la deschiderea evenimentului, prefectul județului, deja era în drum spre Suceava.

Am putea spune că a ars gazul degeaba, dar nu ar fi prima dată. La fel, doamna Elena Mirela Adomnicăi a ars gazul de pomană și când s-a întors din concediu din Tunisia și și-a chemat mașina Instituției Prefectului să o ia de la Aeroport.

Revenind la Gura Humorului, primarul Marius Ursaciuc  n-a fost deloc emoționat și deranjat de absența prefectului. Reacția Mirelei Adomnicăi nu l-a determinat pe primar să îngenuncheze sau să se  roage să nu plece și asta pentru că Marius Ursaciuc nu este un primăraș de comună care să tremure în fața ordinelor prefectului sau a președintelui PSD Suceava Ioan Stan.

Și pe data de 13 septembrie, la Ziua Pompierilor, prefectul Adomnicăi a vorbit după șeful ISU, viceprimarul Lucian Harșovschi și vicepreședintele CJ, Viorel Seredenciuc. N-a fost vorba de niciun primar la care ea putea să îi dea ordin sau să îl roage pe președintele PSD să îl sune să îl urecheze și a acceptat să vorbească a patra.

 

Populismul, mod de a fi

 

Nu este pentru prima oară când prefectul județului Suceava dă pe dinafară de atâta dorință de băgare în seamă, onorurile militare și evenimentele populiste fiind preferatele ei.

Mulți dintre apropiații săi declară că prefectul județului Suceava se pricepe și la a duce vorba la șeful PSD Suceava, cu privire la mulți dintre reprezentanții instituțiilor din Suceava.

Un exemplu în acest sens ar putea fi și cel care reprezintă o instituție din domeniul silvic pe care Stan îl mai urechează că „nu îi spune tot”, restul informațiilor venind de la prefect.

„Este interesant că, în ciuda vârstei, doamna Mirela are multe trăsături comuniste. Nu se explică altfel decât prin apropierea de șeful PSD Suceava, Ioan Stan, care i-a insuflat aceste principii”, ne-a spus o persoană din cercul PSD Suceava.

Mirela Adomnicăi va fi, foarte probabil, candidatul PSD la Primăria Suceava sau la Consiliul Județean Suceava dacă președintele PSD Suceava „se va lăsa pe el” pentru a da prioritate unei reprezentante a  sexului frumos.

Trist este că nici Primăria, nici Consiliul Județean, nu sunt cu onoruri militare și populism într-o cantitate atât de mare încât să o satisfacă pe doamna prefect Elena Mirela Adomnicăi.

Acestea sunt cu administrație. Multă administrație, iar asta nu are nimic în comun cu posibila candidată.

 

 

Comentarii Facebook

One Response

  1. DRAGOS

    Foarte corect procedat domnule Primar.
    Si daca ar fi venit la timp, locul dumneai tot acolo ar fi trebuit sa fie!
    Orasul se conduce prin prime maini, apoi “asa zisi parafatori judeteni”.
    Este perfect normal ca dvs sa fi fost pe acel loc in calitatea si raportarea catre urbea noastra.
    Cinste dumneavoastra!

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.