„Partidul ALDE își depune astăzi lista completă de consilieri locali și candidatul la Primăria Suceava. Vreau să candidez pentru unitate, respect față de cetățean și nevoile acestuia, pentru respectul pe care îl poartă un intelectual pentru valorile acestei comunități minunate”, a declarat Băișanu.
Acesta a menționat că întregul său mandat se va baza pe trei lucruri clare și anume: unitate, respect față de cetățean și transparență.
„Am discutat cu echipa de consilieri și am stabilit că în momentul în care vom câștiga Primăria municipiului Suceava și cât mai multe mandate în cadrul Consiliului Local, să oferim celorlalte partide politice, cu care putem crea o majoritate puternică serioasă, posturile de viceprimar”, a conchis candidatul ALDE.
Acesta a prezentat lista de consilieri locali cu care va încerca să cucerească Primăria Suceava. Lista se deschide cu candidatul Băișanu, după care continuă cu Ovidiu Milici, Marcel Roibu, Petru Marius Cermescu, Costel Corneanu, Vasile Grigoraș, Niculai Ilaș, Daniel Roșu, Radu Cașuba, Romeo Bolohan. Ilie Niță, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean, va candida ca rezervă pe lista de consilieri locali pe ultimul loc, însă va fi pe locul doi în lista de consilieri județeni.
Lasa un raspuns