Mileniul al treilea a produs o recrudescență îngrijorătoare a factorilor care ne lezează indirect, impunând o mult mai grijulie abordare a mișcărilor riscante.

Termenul care dă titlul acestui articol vine din jocul de biliard unde denumește ciocnirea a trei bile într-o ordine impusă. Rostul acestei ciocniri este ca ea să se producă astfel încât să poată fi repetată de cât mai multe ori. Dacă în sportul cu pricina campionii pot determina traiectoriile tuturor celor trei bile, în viața normală lucrurile se complică de fiecare dată cand traiectoria ta este influențată de lovirea cu alte bile și de aceea ne trezim în situații neprevăzute.

Să luăm cazul unui imprudent care ia un credit bancar pentru a-și schimba mașina uzată cu una nouă, fiind sigur de slujba sa și a consoartei. Creditul e pe 5 ani, așa că după un an soția rămâne însărcinată și-și supendă contractul de muncă pentru a se ocupa de creșterea copilului. Cuplul rezistă acestei încercări, dar când se adugă la asta scumpirea utilităților, a carburanților și a coșului zilnic ajung intr-o situație cu adevărat dificilă. Orice risc trebuie luat în calcul atunci când ne amanetăm viitorul, iar situația zecilor de mii de datornici la bănci, ne demonstrează că foarte puțini o fac cu adevărat.

Sigur nu putem prevedea totul, mai ales atunci când totul se schimbă foarte rapid. Dar o simplă operație de scădere ne poate ajuta să aflăm dacă putem sau nu putem să ne permitem să facem pași riscanți, nu trebuie decât să ne întrebăm dacă putem sau nu putem rezista în caz că ceva merge prost.

În viață nu e niciodată de ajuns să vrei ceva, mai ales atunci când ceea ce îți dorești nu face parte din ceea ceea ce poți obține cu resurse proprii. Alcătuirea de planuri roze din care ne cresc posibilitățile, asumarea planurilor altora, visele care se transformă în minciuni comode, toate acestea nu sunt decât trepte care duc în prăpastie. Un vechi proverb chinezesc spune că ceea ce nu ai deja, nu-ți trebuie cu adevărat. Sigur că fiecare dintre noi își dorește confort și bogăție, dar încă nu e coadă la donat organe sau la muncă grea și periculoasă. Un echilibru conștient între resurse și dorințe ne poate ajuta să ajungem la standardele dorite dar treptat.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.