Prin Hotărârea nr.176 din 08.10.2021, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava a decis ca, începând cu data de 10.10.2021, ora 00:00, pentru municipiul Suceava, orașul Gura Humorului și comunele Dolhești, Fundu Moldovei și Șcheia, unități administrativ-teritoriale unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 locuitori, să se aplice următoarele măsuri:

 

În spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție; organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție, organizarea și desfășurarea activității instituțiilor publice sau private de cultură care administrează spații special destinate activităților cultural-artistice în aer liber sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție;  organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție;  organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane; se permit activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună; se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, în interior sau în exterior; se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică;  se permite organizarea de conferințe cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății; se permite  organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane și cu purtarea măștii de protecție.

În toate aceste cazuri participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

De asemenea, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/ gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi; deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente; deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

Aceste măsuri  nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.

Măsurile instituite nu se mai aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 5,5/1.000 de locuitori.

Totodată, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—24,00. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în interiorul centrelor comerciale este permisă în județele/ localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori până la 50% din capacitatea maximă a zonelor de consum delimitate față de restul spațiului public și amenajate în acest scop. Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00-22,00.

Prin excepţie, unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane şi rutier de mărfuri îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.

A ctivitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00—24,00.

Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—2,00.

În toate aceste cazuri, participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise. Sunt exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele  cu care locuiesc.

One Response

  1. vasa

    Nu scrie nimeni ca tampenie mai mare nu exista. S-a dovedit deja ca inchiderea in case este inutila. Romanie jalnica!

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.