Din luna aprilie a anului 2014, cărțile de identitate vor include și cardul național de asigurări de sănătate.
„Cei care își vor realiza noi cărți de identitate anul viitor nu vor mai avea nevoie și de un card separat de sănătate”, a punctat președintele CNAS, care a adăugat că nu doar cei care își fac buletine noi vor primi acest card. Astfel, CNAS va distribui carduri de sănătate și asiguraților care nu au nevoie să-și schimbe cartea de identitate.
Mai exact, potrivit declarațiilor oficialului, până la sfârșitul acestei luni vor fi produse 200.000 de carduri de sănătate, iar în august un milion de carduri. „În acest ritm, până la finalul anului să ajungem la 7,5 milioane de carduri”, a menționat Cristian Bușoi.
Potrivit biroului de presă al CNAS, distribuția cardurilor va începe imediat după personalizarea acestora, urmând a fi transmise caselor de asigurări de sănătate județene. „În prezent, se discută cu medicii de familie posibilitatea de distribuire a cardurilor către asigurați prin intermediul acestora, cu atât mai mult cu cât inițializarea cardurilor se va face, de asemenea, de medicul de familie”, punctează CNAS.
Instituția a menționat, de asemenea, că noile documente vor putea fi folosite de către asigurați și vor deveni obligatorii doar după ce se finalizează distribuirea acestora și după ce vor fi achiziționate cititoarele de carduri de către furnizorii de servicii medicale.
Declarațiile președintelui CNAS vin în contextul în care Guvernul a dat recent publicității un raport ce conține rezultatele unor verificări realizate la nivelul Ministerului Sănătății, CNAS și C.N. Imprimeria Națională.
După cum se precizează în acest document, producerea efectivă a cardurilor naționale de asigurări sociale de sănătate trebuia să înceapă încă de acum 2 ani. Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum, unul dintre responsabilii de această întârziere fiind, în opinia Executivului, chiar fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duță.
În plus, conform legislației în vigoare, cardul național de sănătate, document ce urma să înlocuiască adeverința de asigurat, trebuia să devină obligatoriu din 1 ianuarie 2013. Cu toate acestea, asigurații nu au intrat în posesia cardului până la data menționată, motiv pentru care cardul nu este folosit.
Referitor la acest aspect, CNAS menționa, la începutul anului 2013, că distribuirea cardurilor electronice de asigurări de sănătate se va face pe măsura producerii și personalizării lor, pe județe și pe fiecare medic de familie, în prima parte a anului 2013.
Lasa un raspuns