Într-o postare pe blogul său personal, fostul premier Adrian Năstase vorbește despre revizuirea Constituției.

Astfel, Năstase transmite că din punctul lui de vedere, după alegerile prezidențiale, este nevoie de revizuirea Constituției, iar în viziunea sa acesta ar putea fi unul dintre proiectele majore ale candidatului Victor Ponta.

Fostul premier Adrian Năstase scrie că „ar fi necesar, cel puțin, și un „reglaj fin” în ceea ce privește relațiile dintre puterile statului, dar și unele corecții, decurgând din practica Curții Constituționale”.

Totodată, Năstase aduce în discuție și discursul lui Nicolae Titulescu, din aprilie 1920,  rostit cu ocazia „discutiunii revizuirii Constitutiei”. Se cunoaște faptul că în perioada în care Victor Ponta era șeful Corpului de Control, Adrian Năstase credea că Victor Ponta semăna cu Nicolae Titulescu.

„Subiectul revizuirii Constituției a dispărut de pe agenda partidelor, dar și din agenda publică. Este un lucru explicabil. După destrămarea USL, revizuirea nu mai putea fi „impusă”, nemaiexistând majoritatea de 70%. Opoziția avea, și ea, alte obiective. Pe de altă parte, majoritatea actuală cuprinde și UDMR, care – în perspectiva anului 2018 – gândește la propriile scopuri de modificare a textului constituțional. Proiectul de revizuire, realizat sub conducerea lui Crin Antonescu, era realizat mai curând cu privirea spre trecut, pentru a corecta și a împiedica excesele lui Traian Băsescu. Când mai sunt doar câteva săptămâni până la finalul regimului Băsescu, în mod evident, acel text nu mai este actual – dincolo de modificarea majorității din parlament.

Privind spre viitor, după alegerile prezidențiale, va mai fi oare necesară revizuirea Constitutiei? Eu cred că da. Și acesta poate fi unul din proiectele majore ale candidatului la prezidențiale, Victor Ponta. Prima revizuire, cea din 2003, s-a realizat în vederea aderării la NATO și la UE. Acum, noul text constituțional ar trebui să consemneze statutul României de membru al NATO și al UE. Ar fi necesar, cel puțin, și un „reglaj fin” în ceea ce privește relațiile dintre puterile statului. Și unele corecții, decurgând din practica Curții Constituționale. Chiar dacă în zona opiniei publice, o astfel de inițiativă și de dezbatere nu vor fi foarte atent urmărite, efectele pot fi importante în efortul de normalizare a vieții publice în România, cu rezultate economice și sociale favorabile. Cred în continuare că țara noastră are nevoie de o evoluție constantă în domeniul instituțional și al reglementărilor. Cred, în continuare, că soluția pentru viitor, nu poate fi reprezentată de campanii de vânătoare de vrăjitoare, construite la vârf, pentru a da exemple, ci de o construcție metodică și continuă de instituții și de legi, însoțită de eforturi educaționale. Pe termen mediu și lung, rezultatele vor apare.

Putini mai stiu, probabil, discursul tânărului deputat Nicolae Titulescu, rostit în urmă cu exact o sută de ani, la 20 aprilie 1914, în Adunarea Deputaților, cu ocazia „discuțiunii revizuirii Constituției”. La doar doi ani după intrarea în parlament, pe lista Partidului Conservator Democrat (condus de Take Ionescu), Titulescu, în vârstă de 34 de ani, explica, în termeni categorici, nevoia modificării Constituției, temele centrale fiind la acea vreme reforma proprietății agricole și reforma de vot. Titulescu întreba atunci: „care este scopul pe care îl urmăriți prin acțiunea d-voastră reformatoare; care sunt mijloacele prin care vreți să atingeți acest scop?” Și tot el răspundea: „Scopul d-lor este în funcție de răul pe care voiți să-l tămăduiți”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.