După 1989, asaltul multimedia asupra oamenilor a prilejuit o rătăcire care în 24 de ani a devenit haos. Obișnuiți să preia și să prelucreze informațiile în ritmul propriu vremii pe care o trăiau înainte de ’89, oamenii care cumpărau cărți în funcție de autor, gen și titlu s-au pierdut în avalanșa informațională, eșuând lamentabil în fața televizoarelor sau ecranelor de computer. Oamenii care altădată citeau Dostoievski sau Byron, Eminescu sau Mann, nu mai au timp pentru citit și dacă unii încă o mai fac, citesc numai autori trendy, în fugă, pentru a putea susține o discuție pe această temă la vreo cafenea între două țigări.
De la obiceiul părinților noștri de a dota casa cu o bibliotecă, una care să conțină cărți educative pentru copii, s-a ajuns la o bibliotecă, mobilă de sufragerie, care susține bibelouri, candele și icoane și un număr de cărți pe care nu le-a citit nimeni niciodată, cumpărate în funcție de dimensiuni și coperți, nu în funcție de autor sau subiect. Sigur că o mare vină în asta au și editurile, care au preferat să înece cititorii în bestseller-uri traduse prost, legate prost, prezentate cu tam-tam cu citate din gazete provinciale, unele inventate. Până și cititorii habotnici ca mine, pentru care cartea a fost și masă, și somn, ba într-o perioadă nefastă a copilăriei mele, a fost și pat, au fost nevoiți să-și perfecționeze engleza pentru a putea citi romanele în original, deoarece anii ’90 au fost distrugători pentru nivelul redacțional al cărților.
Dacă adăugăm la asta contribuția editurilor la dezvoltarea economiei naționale, prin alterarea frecventă a dimensiunilor cărților, ajungând până la ceasloave uriașe care nu încap în nicio bibliotecă, fiind nevoie de corpuri cu rafturi reglabile și de multe ore de culturism pentru a putea citi așa ceva.
Din păcate, undeva la finele mileniului trecut, cartea a încetat să fie un suport pentru informația cuprinsă în ea și a devenit O MARFĂ care se vinde după dimensiuni și ambalaj.
Cristian Tonolla
17.10.2013
Lasa un raspuns