Miercuri, în jurul orei 21:00, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, pe raza comunei Vadu Moldovei, un tânăr de 25 de ani, din orașul Vicovu de Sus, a acroșat un atelaj hipo neînregistrat, neechipat corespunzător pe timp de noapte și condus de un localnic de 43 de ani, care se deplasa în aceeași direcție de mers, pe un sector de drum unde circulația căruțelor este interzisă.

Căruțașul, în urma accidentului, a suferit leziuni corporale.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, pentru conducătorul auto și de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul atelajului hipo. La spital, celor doi li s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.