Directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, anunţă că în perioada imediat următoare, Casa Judeţeană de Pensii Suceava va organiza concurs pentru ocuparea pe durată determinată a 5 posturi de consilier (S), debutant cu studii superioare, și a unui post de referent (M), debutant cu studii medii, repartizate instituţiei pentru realizarea acţiunii de evaluare a dosarelor de pensii din sistemul public de pensii.
Primirea dosarelor în vederea participării la concurs se va face la Compartimentul Resurse Umane din cadrul Casei Județene de Pensii Suceava, în zilele de 19 și 20 septembrie, până la orele 16.30.
Pe site –ul instituţiei va fi afişat anunţul de concurs, actele necesare pentru înscriere şi bibliografia. (www.cjpsv.ro).
Concursul va avea loc în data de 27.09.2023, ora 10.00 proba scrisă şi ulterior proba orală (interviul).
Angajarea pe aceste posturi se face pe o perioadă determinată, până la data de 31.08.2024.
Lasa un raspuns