„Pentru că săptămâna trecută această propunere a picat la vot, s-a decis ca astăzi, cu trei zile înainte de alegeri, să fie convocată o nouă şedinţă de Consiliu Local în care să se discute numirea administratorului municipiului Rădăuţi. Poate pentru rădăuţeanul de rând acest lucru sfidează orice logică, dar, în realitate, este un plan diabolic, gândit îndelung în laboratoarele PSD, prin care se doreşte acapararea Rădăuţiului cu orice preţ”, a declarat Miron.
Candidatul PNL consideră că dacă acest plan ar reuşi, rădăuţenii ar deveni sclavii unui grup de interese care nu doreşte altceva decât să fure ce a mai rămas de furat.
Cătălin Miron, împreună cu echipa PNL se vor opune unei astfel de hotărâri și au dat asigurări că după alegeri lucrurile se vor schimba radical, iar municipiul Rădăuți va intra pe o linie de normalitate.
„Cei de la PSD şi-au făcut un calcul cinic, dovadă că nu-i interesează viitorul oraşului şi dezvoltarea acestuia. În cazul în care vor pierde alegerile, şi ei ştiu că aşa se va întâmpla, îşi doresc să rămână cu orice preţ la putere. Aceasta este explicaţia pentru care trag cu dinţii pentru a numi un administrator al municipiului. Cu alte cuvinte, pierzi alegerile, dar rămâi în continuare la butoane”, a menționat Miron.
Candidatul PNL consideră că PSD a făcut suficient rău rădăuţenilor şi de aceea este timpul ca aceștia să plece acasă. Astfel, se va opri hoția și furtul banului public.
„Aceşti oameni, cu ajutorul SC Servicii Comunale SA, au stăpânit oraşul, l-au secătuit de toate resursele şi au anulat orice şansă de dezvoltare. Rădăuţenii au înţeles că au ajuns într-o situaţie limită, care dacă va continua va distruge nu doar prezentul, ci şi viitorul oraşului”, a subliniat Cătălin Miron.
Miron a mai declarat faptul că disperarea celor din PSD de a rămâne în continuare la conducerea orașului crește pe zi ce trece, iar semnalele date de cetățeni sunt foarte clare, aceștia dorindu-și schimbarea.
„Peste tot, în fiecare cartier, pe fiecare stradă din oraş mi s-a transmis de către oameni că nu mai vor să trăiască la fel ca acum. Nu mai vor străzi distruse, nu mai vor trotuare care să le pună viaţa în pericol, nu mai vor locuri de joacă în care să le fie teamă să-şi scoată copiii, nu mai vor ca cineva să le râdă în nas şi să nu facă nimic pentru ei”, a mai declarat Cătălin Miron.
Acesta a adăugat că cetățenii din Rădăuți doresc să fie respectaţi şi să nu le fie teamă în propriul oraş, iar împreună cu echipa sa are convingerea ca acest lucru se va întâmpla în cel mai scurt timp.
Lasa un raspuns