Acesta a subliniat că nu a avut nicio intenție de a realiza vreo alianță pentru a obține o funcție de conducere în Primăria Rădăuți.
„În Rădăuţi, PNL va face opoziţie în favoarea cetăţenilor. Priorităţile oamenilor din acest oraş sunt cele mai importante, iar noi vom monitoriza şi vom sancţiona fiecare derapaj al celor de la PSD. Noi vom veni cu propuneri concrete pentru dezvoltarea municipiului Rădăuţi, cu planuri viabile care să conducă la dezvoltarea şi modernizarea oraşului”, a declarat Cătălin Miron.
Totodată, Miron s-a declarat mulțumit de rezultate obținute la alegerile din 5 iunie și a dorit să mulțumească tuturor celor care au avut încredere în el și în proiectele sale.
„Din punctul meu de vedere este un scor bun, care putea fi şi mai bun. Rezultatul obţinut ne dă încredere pentru viitor, iar următoarea ţintă o reprezintă alegerile parlamentare din toamnă, când sunt convins că PNL va obţine la Rădăuţi peste 50% din sufragiile electorilor”, a concluzionat Cătălin Miron.
Lasa un raspuns