Deputatul Pro România Ioan Cătălin Nechifor ironizează atacurile dintre liderii PNL și PSD Suceava, catalogându-le ca fiind copilărești. De altfel, acesta susține că cei doi politicieni cad în penibil când își reproșează lucruri care s-au petrecut pe vremea comunismului.

„Culmea penibilului în politică la Suceava

Deși împreună au aproape 140 de ani, Gheorghe Flutur și Ioan Stan, șefii de partide de la PNL și PSD, au dat în mintea copiilor. Nu există zi aproape fără să își trimită scrisorele acuzatoare prin presă unul altuia. De parcă n-ar fi făcut niciodată vreun blat politic, de parcă nu s-ar fi întâlnit de atâtea ori la ceas din noapte în apropiere de drumul talienilor, cei doi politicieni care și-au început carierele parlamentare fix în anul 2000, acum 20 de ani, mimează acum bătălia politică, faza pe reproșuri din trecut, mergând până în perioada comunistă”, a precizat Ioan Cătălin Nechifor.

Liderul Pro România a adăugat că „astăzi, cei doi politicieni au mârâit unul la altul și și-au reproșat nepriceperea administrativă, Gheorghe Flutur mergând până într-acolo încât l-a acuzat pe Ioan Stan de dezastrul de la AEIZ Spătăreşti”.

„Nu cred că mai știe nimeni ce-o fi fost asta, în tot cazul ceva legat de zootehnie, profesia de bază a lui Ioan Stan.

Ei, dar ca să nu rămână vreunul dintre ei supărați, întrucât par nevorbiți, și poate că au amintiri din tinerețe de depănat, le ofer gratis sediul Pro România unde pot să rezolve în tihnă ecuația de gradul 2:

AEIZ = 2UA + UP

unde UA și UP sunt abrevieri din domeniul silvic, profesia de bază a lui Gheorghe Flutur, însemnând Unitate Administrativă, respectiv Unitate de Producție.

Dacă au nevoie de ajutor, putem presupune unitatea administrativa ca fiind zona Vârvata, iar unitatea de producție centrul de fructe de la Sadova, să zicem.

Cred că ar fi povești frumoase despre cum au falimentat și prăduit și unii și alții.

Trăiască prietenia dintre PSD și PNL.

PS: ei fac asta pentru un motiv simplu, încearcă să acapareze ei tot spațiul public și să-și împartă mai mult sau mai puțin frățește prada electorală”, a conchis Ioan Cătălin Nechifor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.