Fostul lider al UNPR Suceava, Cătălina Vartic, după ce și-a dat demisia din UNPR a decis să se înscrie în Partidul Național Liberal.

„După ce am plecat din UNPR, am căutat o echipă care să își dorească cu adevărat să facă ceva pentru Suceava. Din toate variantele pe care le-am avut, propunerea  lui Gheorghe Flutur mi s-a părut a fi cea mai aproape de ceea ce îmi doresc eu pentru județul nostru.  Gheorghe Flutur a înțeles mesajul oamenilor și vrea să facă cu adevărat ceva pentru județul Suceava. Îmi doresc să schimbăm împreună fața județului Suceava”, a declarat pentru SuceavaLive, Cătălina Vartic.

În ulimii patru ani, județul Suceava nu a arătat așa cum și-ar fi dorit Cătalina Vartic

Fiind întrebată de ce nu a ales să facă parte din Partidul Social Democrat, Vartic a declarat că nu a reușit să facă treabă cu PSD-ul nici măcar atunci când erau în alianță, deci, cu atât mai puțin ar fi reușit acum.

„Eu am intrat într-o echipă care cred că vrea să facă cu adevărat ceva pentru acest județ. Din punctul meu de vedere există multe lucruri complicate în PSD. Consider că guvernarea Ponta a fost una bună, s-au făcut multe lucruri bune la nivelul întregii țări, dar la nivel local nu au fost fructificate aceste oportunități. Direcția în care se îndreaptă acum PSD-ul nu este potrivită pentru mine”, a subliniat Cătălina Vartic.

Aceasta a mai declarat faptul că a făcut tot ce a putut pentru UNPR Suceava și a plecat din acest partid, când nu mai putea face nimic.

„Nu stați deoparte, implicați-vă, indiferent de opțiunile politice, haideți să facem Suceava pe care ne-o dorim! Schimbarea se face prin decizii politice, politica se face cu partide, partidele sunt formate din oameni, mai destepți sau mai mai puțin deștepți, mai frumoși sau mai puțin frumoși, dar oameni care doresc să facă ceva. Eu am ales PNL, voi puteti alege altceva, dar important este sa alegem Suceava și România”, a mai transmis Cătalina Vartic.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.