Aproximativ 350 de foști deputați au depus până acum cerere pentru a primi indemnizație specială pentru limită de vârstă.

Conform noii legi privind indemnizaţiile speciale pentru parlamentari, foștii aleși care au avut cel puțin un mandat întreg de deputat și care îndeplinesc condițiile legale pentru a fi pensionați beneficiază de această indemnizaţie.

Legea a fost adoptată şi de Camera Deputaţilor şi de Senat, în urmă cu o săptămână, dar ministerul Muncii și cel de Finanțe au trimis puncte de vedere care ar fi trebuit cerute înainte de votul parlamentarilor, susţinând că  anumite prevederi „nu sunt conforme” cu legislația. Astfel, legea este blocată acum la Comisia pentru statutul deputaților și senatorilor, care trebuie să facă un raport pe marginea avizelor de la Guvern și modificările ce se impun la normele de aplicare a legii privind pensiile parlamentarilor.

Între timp însă, foştii aleşi au început să facă cereri la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor, până acum fiind înregistrate aproximativ 350 de astfeol de solicitări.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.