Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au dispus la data  de 21 septembrie 2016 punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Cardoş Alexandru-Adrian,Varga Ludovic-Radu, Pop Sergiu-Florin, Petre Marian, Petre Florin şi Atudoroaie Alin-Mihai pentru săvârşirea infracţiunii de „viol”, de asemenea faţă de inculpaţii Cardoş Alexandru-Adrian, Varga Ludovic-Radu, Pop Sergiu-Florin, Petre Marian s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie calificată”, iar faţă de inculpatul Cardoş Alexandru-Adrian şi pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”.

Potrivit unui comunicat al procurilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, probatoriul administrat în cauză a relevat următoarea situaţie de fapt:

În noaptea de 18/19.09.2016, în jurul orelor 01:00 – 03:00, inculpaţii Cardoş Alexandru-Adrian,Varga Ludovic-Radu, Pop Sergiu-Florin, Petre Marian au pătruns în baraca situată într-o zonă împădurită de pe raza comunei Cârlibaba, folosită de mai mult timp de către persoanele vătămate B. G.-O. şi B. G.-E., unde inițial l-au lovit pe B. G.-O. şi i-au sustras acestuia din buzunarul drept al pantalonilor suma de 500 lei.

În aceleaşi împrejurări inculpaţii Cardoş Alexandru-Adrian,Varga Ludovic-Radu, Pop Sergiu-Florin, Petre Marian, cărora li s-au alăturat şi inculpaţii Petre Florin şi Atudoroaie Alin-Mihai, au   dus-o forţat pe numita B. G.-E.  într-o magazie din apropierea barăcii, unde aceasta a fost lovită în mod repetat cu pumnii, o curea şi un lemn, fiind astfel constrânsă să întreţină raporturi sexuale normale împotriva voinţei sale cu toţi inculpaţii.

În sarcina inculpatului Cardoş Alexandru-Adrian s-a mai reţinut că după consumarea infracţiunii de viol a mai sustras şi un telefon mobil proprietatea persoanei vătămate B. G.-O.

În urma actelor de violenţă persoana vătămată B. G.-O. a suferit leziuni traumatice care necesită 6-8 zile de îngrijiri medicale, iar persoana vătămată B. G.-E. a suferit la rândul ei leziuni traumatice care necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Pe parcursul urmării penale prin ordonanţele organului de cercetare penală s-a dispus măsura reţinerii faţă de Cardoş Alexandru-Adrian,Varga Ludovic-Radu, Pop Sergiu-Florin, Petre Marian, Petre Florin şi Atudoroaie Alin-Mihai, aceştia fiind prezentaţi judecătorul de drepturi şi libertăţi în cursul zilei de 21.09.2016 cu propuneri de arestare preventivă.

Prin  încheierea din data de 21.09.2016 pronunţată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Vatra Dornei faţă de toţi inculpaţii s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, pentru o perioadă  de 30 de zile.

Punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o fază distinctă a urmăririi penale, aceasta neînlăturând nicidecum prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpaţii.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.