Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au dispus prin Rechizitoriu trimiterea în judecată a unui inculpat recidivist aflat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de “viol” în formă continuată.

Probatoriul administrat în cauză a relevat următoarea situaţie de fapt: La diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, începând de la sfârşitul anului 2013 şi până înainte de Crăciunul anului 2018 inculpatul a constrâns persoana vătămată minoră care în prezent are vârsta sub 14 ani să întreţină de mai multe ori raporturi sexuale cu el împotriva voinţei sale prin constrângere fizică şi morală (din cercetări a rezultat comiterea a cel puţin 60 de acte materiale ale acestei infracţiuni), profitând şi de faptul că victima minoră se afla în îngrijirea sa fiind fiica concubinei sale. Inculpatul a recunoscut în principiu săvârşirea faptei, dar a susţinut în mod nereal că minora chiar şi-ar fi dorit activitatea sexuală la care a constrâns-o în ciuda vârstei fragede pe care o avea în acel moment.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.