Anchetă de amploare la Direcția de Sănătate Publică din Suceava. Un angajat este bănuit că s-a vaccinat fictiv, iar o asistentă, colega lui de birou, i-ar fi introdus datele în sistem.
Cazul a ieșit la iveală după ce angajatul DSP a ajuns în stare gravă la spital, bolnav de Covid, și a murit în câteva zile. Asistenta a dat joi declarații în fața anchetatorilor.
Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, era referent la Direcția de Sănătate Publica din Suceava. A ajuns la spital la începutul lunii, după ce o săptămână se tratase singur acasă.
Dan Teodorovici, Spitalul Județean Suceava: „A spus că s-a vaccinat. Pe foaie era Pfizer, două doze”.
Ionuț Eupureanu, Poliția Suceava: “Verificările vizează suspiciuni cu privire la procesul de vaccinare la nivelul DSP Suceava”.
Asistenta care l-ar fi ajutat pe bărbat să obțină certificatul de vaccinare fals a fost chemată la Parchet.
Ana Panciuc, purtător de cuvânt Parchetul de pe Lângă Judecătoria Suceava: “Există suspiciunea că ar fi falsificat un certificat de vaccinare. Dosarul este deschis pentru fals intelectual. Cercetări se efectuează doar în rem, nu există persoane care să aibă calitate în dosar”.
Potrivit autorităților, aceasta este prima anchetă oficială într-un caz cu un pacient care susține că s-a vaccinat, însă evoluția ulterioară a bolii a indicat că n-ar fi fost imunizat.
Lasa un raspuns