Pentagonul şi CIA au avertizat recent că, nervos pe eşecul de pe front, Vladimir Putin ar putea decide utilizarea armamentului nuclear tactic pentru a lovi mai dur Ucraina. Deşi aceste bombe nucleare miniaturizate au o putere relativ mică, o sub o kilotonă de TNT (ca referinţă, bomba de la Hiroshima a avut o putere de 15 kilotone), acestea au efecte care nu sunt de ignorat.

Armele tactice au fost concepute pentru a fi folosite împotriva concentraţiilor de trupe, navelor, triajelor, aerodromurilor etc. În timpul Războiului Rece, acestea au fost integrate în fiecare nivel de planificare militară atât de NATO, cât şi de echivalentul său comunist, Pactul de la Varşovia.   Numai armata cehoslovacă avea în plan să folosească 131 de arme nucleare împotriva ţintelor NATO ca parte a atacului său iniţial. Alţi membri ai Pactului de la Varşovia şi ai NATO aveau propriile planuri de utilizare nucleară.   Orice astfel de atac ar fi făcut ca o mare parte din Europa Centrală să devină imediat nelocuibilă, îngrijorarea fiind că utilizarea nucleară tactică ar fi escaladat foarte repede la utilizarea nucleară strategică. În acest caz, Statele Unite, Uniunea Sovietică, dar şi Europa ar fi fost distruse în decurs de o după-amiază.

Distruge tot pe o rază de doi kilometri 

La detonare, arma nucleară tactică poate distruge totul pe o rază de aproximativ doi kilometri, clădirile le transformă în praf, iar 98% dintre oamenii aflaţi în această rază sunt spulberaţi. Suflul deflagraţiei se simte pe o rază cuprinsă între doi şi 11 kilometri, iar cantitatea de căldură degajată în urma detonării este atât de mare încât pielea poate arde instant. Pe această rază, largă, undeva la 50% din populaţie va muri. Cine este afară va suferi efectele exploziei, cine se află în adăposturi s-ar putea să fie ucis din cauza dărâmăturilor. Experţii militari susţin că detonarea unei astfel de arme într-un oraş cu patru milioane de locuitori va face cel puţin 120.000 de victime.    După încheierea Războiului Rece, Statele Unite şi Rusia şi-au micşorat stocurile de muniţie nucleară tactică, dar Kremlinul a decis să păstreze mai multe astfel de bombe. Concret, dacă SUA au în prezent 230 de bombe nucleare tactice, Rusia are în magazii până la 2.000 de astfel de dispozitive explozive. Până acum, aceste bombe nu au fost folosite în condiţii reale de luptă, ci numai la exerciţii, informează adevarul.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.