Dacă la începuturile acestei rubrici am vorbit despre content writer, astăzi a venit momentul să vă explic cum stă treaba și cu un job ceva mai complicat , din aceeași ramură economică – și anume copywriterul.

Este responsabil cu textele. Tot ce citiți, auziți în presă, radio, outdoor, tv, Internet, blog, banner, sms… este munca unui copywriter. De multe ori este învinuit drept creatorul ideii, uneori este o concepere colectivă (+art director/ planner). Jumatatea lui perfectă este art directorul, responsabil cu partea vizuala. Text + grafică = iubire în publicitate.
Copywriterul este cel care îți vorbește mai mult sau mai putin pe limba ta, el va face textele pe care ți le amintești amuzat seara, la bere, și cele care îți scot peri albi deoarece sunt penibile. Important este că nu duce lipsă de cunoștințe în limba română și știe să pună corect virgule (asta când nu greșește intenționat). „Cuvintele potrivite, pentru persoanele potrivite”, acesta ar fi un motto al breslei.

Va scrie sloganul, textul unei reclame, spotul radio, spotul tv și toate textele care apar într-o campanie, indiferent de suportul pe care va trona. Și indiferent cât de mult a ajuns să conteze partea vizuală, atâta timp cât textele lui nu conving/impresionează pe nimeni înseamnă că nu și-a făcut treaba cum trebuie. Un copywriter bun are idei bune, eficiente și pe placul tuturor, de genul celor pe care le auziți apoi preluate și folosite în mai toate contextele posibile. „Cât e halatul? Scump, doamnă, scump! Dincolo era mai ieftin!” este doar unul dintre exemplele infinite de frază care prinde și care nu te mai lasă în pace niciodată.

Primul avantaj este că jobul antrenant te solicită mental și nu doar fizic.  Apoi ești mereu la curent cu ce se mai întâmplă prin lume, se câștigă destul de bine și ajungi să dobândești multe cunoștințe de sociologie, antropologie, behaviorism, marketing.

Dezavantajul principal este că nu este un job ce se găsește tocmai ușor, dar nici dacă ai ajuns să lucrezi pe un astfel de post nu te poți culca pe o ureche, concurența fiind acerbă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.