Uneori trebuie să mă gândesc și eu cât de greu este să fii femeie; adică uitați-vă la bărbați cât de puține produse le sunt necesare pentru a arăta perfect și de câte produse avem noi nevoie. Astăzi vreau să vă fac o listă cu câteva produse care nu trebuie să lipsească din casa unei femei și sper că vă va fi de ajutor.
Machiajele – produsele de make-up
Ați observat cât de ciudat ne simțim atunci când ieșim din casă nemachiate? Chiar dacă este până la colțul străzii, tot avem impresia că ceilalți se uită ciudat la noi, pentru că nu ne-am dat cu fond de ten. Chiar dacă nu vă machiați zilnic la evenimente este absolut necesară prezența cosmeticelor.
Accesorii pentru make-up
Pentru ca un make-up să iesă perfect, obligatoriu trebuie să avem în vedere achiziționarea unor accesorii. Pentru fondul de ten obligatoriu avem nevoie de burețel, apoi pentru machiaje trebuie să avem în vedere achiziționarea unor pensule machiaj ieftine. Spun că este nevoie de pensule machiaj ieftine pentru că în acest fel putem să mai economisim ceva bani. Desigur, trebuie să ne oprim asupra unui site ca pandera.ro care are experiență în acest domeniu și care comercializează doar produse de calitate.
Oje
Fie că sunt simple, geluri sau oje semipermanente obligatoriu ele nu trebuie să vă lipsească. De ce să plătiți sute de lei la diverse saloane când vă puteți face acasă manichiura? Există sute de tutoriale pe internet, deci sigur experimentând veți putea câștiga.
Accesorii pentru nail-art
Pentru că în ultima vreme nu prea mai sunt la modă manichiurile simple, ar trebui să aveți în casă măcar câteva accesorii de nail-art. De exemplu, cu ajutorul pensulelor de make-up și a unei sticlute cu sclipici puteți schimba aspectul unghiilor voastre. Dacă vă doriți modele speciale cel mai bine căutați water decals; sunt foarte ușor de folosit și nici nu costă mulți bani.
Haine
Trebuie să recunoaștem că multe femei se plâng că nu au cu se îmbrăca deși în fața lor se află cel puțin un dulap plin cu haine. Adevărul este că la câte modele noi apar pe piață este și păcat să nu reînnoim cât mai des garderoba.
Accesorii pentru ținute
Fie că vorbim de ochelari de soare, de pălării, de bijuterii sau de curele, accesoriile nu trebuie să lipsească din casa noastră. Ele sunt cele care dau culoare unei ținute, cele care o completează.
Acestea sunt doar câteva din lucrurile pe care, cred eu, orice femeie ar trebui să le aibă în casă. Desigur acum în funcție de dorințele voastre lista se poate continua. Voi ce produse credeți că sunt necesare unei femei?
Recomand cu drag. Am comandat de la ei si chiar pe urma am aflat ca sunt si din suceava 🙂