Azi am o zi proastă. N-o să fie nici ultima, după cum nu-i nici prima. Astfel de zile nu ai cum să le eviți. Vin peste tine fără să le poți anticipa.
Nu știu ce faceți voi când aveți o zi proastă, dar mie imi place să fiu singur în ziua respectivă. Să mă bucur de „prostia” ei numai eu. E un moment foarte intim. Dacă n-aș ști că intră mama în panică, mi-aș închide și telefonul. Dar se panichează, așa că nu pot.
Câteva ore de singurătate…vindecă, oricât de proastă ar fi ziua respectivă. Ajută în acest sens și o sesiune bună de înjurături.
Adevăru-i că înjur rar. Nici în trafic nu înjur. Stiu că nu-s un șofer bun, așa că probabil mai mult sunt înjurat. Și de cele mai multe ori, pe bună dreptate. Iar atunci când o comite unul în fața mea, îmi amintesc că am comis-o și eu altă dată, prin urmare îmi anihilez orice pornire de a înjura.
Totuși, când am o zi proastă, înjur. Și o fac fără rușine sau reținere. De asta e bine să fiu singur. Am imaginație și vocabular destul de bogat, prin urmare înjurăturile mele sunt extrem de diversificate, excesiv de pornografice și foarte jignitoare. Cei care mă aud, sunt șocați. Și nu prea își mai revin din șoc.
Tot când am o zi proastă, îmi place să mă plimb. Mă plimb mult, ore întregi, pe jos, înjurând. În vara lui 2010 am avut o zi atât de proastă încât am mers pe jos de 3 ori dus întors de la Paltinu la Vatra Moldoviței. Am făcut pe puțin 35 de km și am băut 3 beri. Seara, am ajuns acasă, am închis găinile, am dat mâncare la câini, m-am trântit în pat, am mai înjurat o dată și am adormit ca și cum nimic nu s-a întamplat în ziua aia. Și tot așa m-am trezit. Efortul epuizase orice sentiment de ură, orice resentiment fusese topit în mulțimea pașilor și a înjurăturilor de c-o zi înainte. Și vă rog să mă credeți că a fost groaznic de proastă ziua respectivă. Dar „tratamentul” respectiv a fost atât de eficient încât nici astăzi nu mă mai afectează gândul la ea.
Nu știu dacă „tratamentul” ar funcționa dacă numai m-aș plimba sau dacă numai aș înjura. Cred că nu. Drept pentru care azi o să mă plimb și o să înjur. O să înjur în gând, că-i fetița cu mine si o să ne plimbăm doar cât îi permit ei piciorușele. Norocul meu este că totuși îi place să să se plimbe.
Efortul mare pe care trebuie să-l fac e să nu simtă ea că-s cu fundu-n sus. Ea n-are nicio vină. Are doar așteptări de la mine, ca tată, și-i firesc să fie așa.
În rest, toate-s bune….bine, nu chiar toate, dar chiar și când avem o zi proastă, cu doamnele trebuie să fim politicoși…
Lasa un raspuns